Zeci de bătrâni din Timişoara fac comerţ cu amintirile, pentru o bucată de pâine
Piaţa de mărfuri Flavia din Timişoara este cunoscută publicului larg ca piaţa de lucruri vechi. Aici, la fiecare sfărşit de săptămănă, se strâng zeci de pensionari pentru a-şi suplimenta veniturile. Bătrânii spun că nici măcar nu-şi permit să intre în piaţa pentru a-şi vinde unele lucruri din casă. Asta pentru că taxa este destul de mare, iar de multe ori, aceştia nu reuşesc să vândă produse de mai mult de 10 lei. Oameni vând tot ce au prin casă, de la pantofi şi cizme folosite la tablouri, obiecte de artă sau chiar macrameuri. Mulţi dintre cei care au ajuns vânzători de ocazie spun că niciodată nu şi-ar fi închipuit că la bătrâneţe nu o să poată duce un trai decent, după ce au lucrat la stat o viaţă întreagă. Banii din pensie nu le ajung însă nici măcar pentru a-şi plăti întreţinerea, mâncarea şi medicamentele, care sunt din ce în ce mai scumpe, aşa că apelează la tot felul de metode pentru a reuşi să facă facă faţă traiului greu din ziua de azi.
“Cei din Parlament nu au inimă”
Maria Ionescu, o pensionară din Timişoara care vinde în Piaţa Flavia tot ce a agonisit o viaţă, îi face responsabili pe guvernanţi de situaţia disperată în care a ajuns. “Am lucrat mai bine de 30 de ani într-o fabrică de confecţii, iar acum, când ar trebui să am şi eu o bătrâneţe liniştită, sunt nevoită să vând lucruri de prin casă la piaţă pentru a reuşi să supravieţuiesc. Sunt curioasă cum ar reuşi să se descurce guvernanţii noştri cu o pensie de 500 de lei pe lună. Din aceşti bani, eu trebuie să îmi achit dările către stat, să îmi cumpăr mâncare şi medicamente. Cei din Parlament nu au inimă, nu se gândesc şi la pensionarii din România, ei fac doar legi pentru a le fi lor bine, restul nu mai contează”, spune cu amărăciune bătrânica.
“Am ajuns ca la 80 de ani să vând căciuliţe şi ciorapi din lână”
O altă comerciantă, Emilia Craiu, are o situaţie şi mai cruntă. Ea este obligată să confecţioneze căciuli şi ciorapi pentru a se putea întreţine. “Am rămas singură pe lume, soţul mi-a murit, la fel copilul şi rudele, aşa că nimeni nu mă mai poate ajuta. Am ajuns ca la 80 de ani să vând căciuliţe şi ciorapi din lână pentru a putea pune o bucată de pâine pe masă”. Trist dar adevărat, în Timişoara există sute de astfel de bătrâni care spun că banii din pensie nu le ajung pentru a-şi plăti dările către stat, o bucată de pâine şi medicamentele obligatorii. În Germania, spre exemplu, pensionarii nu se gândesc la ziua de mâine, asta pentru că acolo orice pensie depăşeşte binişor 1.000 de euro, iar multe din preţurile la alimentele de bază sunt, culmea, mai mici decât la noi. Aşa că un pensionar din Germania poate să îşi permită de două ori pe an sa facă un concediu în altă ţară.
