Acasă Actualitate Un alpinist arădean pe K2

Un alpinist arădean pe K2

DISTRIBUIȚI

Alpinistul arădean Zsolt Torok pleacă pe K 2, supranumit şi Vârful morţii. El şi-a luat rămas bun de la arădeni şi speră ca peste două luni să se întoarcă cu bine acasă. K2 este al doilea vârf, ca şi înălţime, din lume, cu 8.611 m, după Everest cu 8.848 m şi este considerat cel mai dificil şi totodată cel mai periculos munte din lume. „Sunt singurul din România care pleacă în această expediţie. Îmi este frică pentru că ştiu că mulţi alpinişti care au atacat acest vârf nu s-au mai întors de acolo”, a declarat alpinistul arădean Zsolt Torok, unicul român din cadrul expediţiei „Sunny K2 Expedition”. Zsolt Torok, un alpinist cu o vechime de peste 20 de ani, şi-a făcut ultimele cumpărături la sfârşitul acestei săptămâni. Un echipament din puf de pinguin şi l-a achiziţionat din Timişoara, o lampă specială i-a sosit din Germania. Din Arad şi-a cumpărat casete video, baterii, mâncare vidată. Şi-a făcut bagajul şi a plecat spre Budapesta, unde luni dimineaţa porneşte spre cea mai mare încercare din viaţa sa: escaladarea K2. Avionul îl va duce spre Abu Dhabi, unde se întâlneşte cu restul echipei: americanul Gheorghe Dijmărescu, care are o vastă experienţă având la activ peste zece ascensiuni încununate cu succes pe Everest şi cu două tentative deja pe K2, cota atinsă în 2009 fiind de 8300 m, din 8611 m, organizatorul principal al expediţiei, Christian Stangl, recorder mondial în proiectul 7 Summits, la viteză şi multe alte vârfuri, Lhakpa Sherpa (soţia lui Dijmărescu), de origine nepaleză, cu şase ascensiuni reuşite pe Everest,  un şerpaş, doi schiori americani şi Lvo Meier, un alpinist de naţionalitate germană. De aici, ei se îndreaptă spre Pakistan. Durata expediţiei este de aproximativ două luni şi jumătate, începând din 15 iunie 2010 şi până la sfârşitul lunii august 2010. Alpinistul arădean povesteşte despre ascensiune. Tabăra de bază este la 5000 m, iar de aici membrii expediţiei montează patru tabere intermediare pentru a putea ataca vârful în condiţii favorabile de vreme. Aclimatizarea, fără de care organismul nu este capabil să suporte lipsa oxigenului şi a presiunii se face treptat, urcând şi coborând pe munte între taberele amintite mai sus. Traseul ales este traseul clasic, pe Creasta Abruzzi, traseul primei ascensiuni din 1954 (primii care au atins vârful K2 au fost Lino Lacedelli şi Achille Compagnoni în cadrul expediţiei italiene organizată de profesorul Ardito Desio). Din tabăra de bază se urcă în T1, care este la 6100 m,  apoi  T2 la 6750 m, T3 la 7500  m şi T4 la 7900 m, de unde se porneşte spre vârf. Dificultăţile cele mai mari din punct de vedere tehnic, sunt până în T3, traseul fiind parcurs în escaladă pe gheaţă şi stâncă, cu ajutorul corzilor fixe şi a scărilor metalice montate tot de alpinişti, depăşind astfel pasajele celebre cum ar fii House Chimney, Black Piramid sau Bottleneck. Odată depăşind aceste obstacole alpiniştii trebuie să înfrunte lipsa de oxigen şi presiunea scăzută care la peste 8000 m este de 30%. K 2 este un obiectiv extrem de greu de atins pentru că pe lângă furtuni, căderile de rocă şi avalanşele sunt foarte periculoase. Dintre cei care reuşesc să atingă vârful, 30% nu se mai întorc. Până în prezent peste 70 de alpinişti şi-au pierdut aici viaţa printre care şi primul român care a încercat vârful, Mihai Coroianu, care a fost lovit de o bucată de stâncă. „Îmi doresc foarte mult să avem şansă. Şansa înseamnă să avem vreme bună, să nu avem parte de avalanşe şi să nu se declanşeze furtunile”, a declarat Zsolt Torok.

Comentarii

comentarii