Acasă Actualitate Un alt fel de ”protest”: Flori și aplauze pentru medicii de la...

Un alt fel de ”protest”: Flori și aplauze pentru medicii de la Spitalul Covid din Grădiște

DISTRIBUIȚI

Cadrele medicale de la spitalul din cartierul Grădiște, cel mai mare din Arad, au avut parte, joi seară, de o surpriză. Un grup de oameni, nemulțumiți de reacțiile protestatarilor anti-restricții, le-au adus flori și i-au aplaudat pe medici, în semn de recunoștință pentru eforturile depuse de mai bine de un an în lupta împotriva pandemiei.

Arădenii au ajuns la spital după ora 19:00 şi au așezat florile pe spațiul verde din fața unității medicale. Medicii au fost și mai surprinși când aceștia i-au aplaudat minute în șir.

”Am venit să ne arătăm recunoştinţa faţă de medici pentru toată munca pe care o fac de un an de zile, să ne salveze bolnavii. Le transmitem că nu putem să fim de acord cu injuriile care se aud prin pieţe”, a declarat o femeie prezentă la acțiune, potrivit Agerpres.

”Am văzut că în ţară au fost manifestaţii, au mers la spitale şi au scandat împotriva medicilor. Cred că nu merită acest tratament după un an de luptă cu pandemia. Acest gest e puţin, dar poate înseamnă ceva pentru cadrele medicale”, a spus o altă arădeancă.

În semn de mulțumire, câteva cadre medicale au ieşit din spital, îmbrăcate în echipamentele de protecţie, şi au aplaudat la rândul lor.

Acțiunea a fost o reacție la protestele din ultimele zile. În Arad, în timpul marşurilor prin oraş, manifestanții s-au oprit şi au scandat împotriva restricțiilor impuse și în faţa Spitalului Judeţean.

Comentarii

comentarii