Acasă Actualitate Un an de război în Ucraina. Timișorenii au fost alături de refugiați....

Un an de război în Ucraina. Timișorenii au fost alături de refugiați. 2.000 au trecut pragul Uniunii Ucrainenilor din Banat

DISTRIBUIȚI

Se împlinește un an de când Rusia a început împotriva Ucrainei. Timișoara a reacționat, încă din primele clipe, la drama vecinilor ucraineni, deschizându-și porțile spre cei care aveau nevoie de un acoperiș și mobilizând resurse pentru ai ajuta pe refugiați sau trimițând ajutoare în Ucraina.

La un an de la izbucnirea războiului din Ucraina, la sediul Uniunii Ucrainenilor din Banat a avut loc o masă rotundă, la care a participat și primarul Dominic Fritz.

“E important ca Timișoara să își arate solidaritatea față de Ucraina. Pe de o parte avem timișoreni ucraineni, o minoritate mare care trăiește aici de foarte mult timp, dar în acelaș timp avem o nouă comunitate de ucraineni care s-au refugiat la Timișoara după izbucnirea războiului. Timișoara a apărat întotdeauna valorile de libertate, solidaritate, respect și diversitate, este un oraș care trebuie să fie clar de partea poporului ucrainean”, a spus Fritz.

În ultimul an, peste 2.000 de ucraineni au trecut pragul sediul Uniunii Ucrainenilor din Banat de pe strada Mareșal Alexandru Averescu.

“Nu ne-ar ajunge timpul să povestim despre acest an de când a început războiul în Ucraina. Au fost grele și pentru noi, cât și pentru refugiați. Începând din primele ore, când au început să fugă bieții oameni, cu toată agoniseala într-o valiză, colegii mei au fost în graniță, pentru a fi translatori, pentru a ajuta autoritățile române. Am trimis autocare și microbuze la granițe, de acolo am adus refugiați în Timișoara. I-am cazat la început la sediul nostru, le-am oferit masă, haine. Ulterior ei au fost tot mai mulți, iar oamenii din oraș le-au dat apartamentele lor, le-au pus la dispoziție casele. Am avut peste 2.000 de ucraineni care au trecut pragul sediului nostru. Și ne ocupăm de peste 300 de copii pe care i-am înscris în circuitul școlar, iar dintre ei 75 învață limba română după orele de program”, a afirmat Gheorghe Hlebapreședintele Uniunii Ucrainenilor din Banat.

Începând cu ora 17.00, în Parcul Central va fi prezentată o instalație artistică și o expoziție de fotografii pentru Ucraina. De la ora 18.00, timișorenii sunt invitați în Piața Victoriei pentru a participa la un moment de reculegere în semn de solidaritate față de poporul ucrainean. Vor fi aprinse 365 de lumânări pentru cele 365 de zile de război.

Comentarii

comentarii