Acasă Eveniment Un avion de antrenament a aterizat forţat pe un teren agricol

Un avion de antrenament a aterizat forţat pe un teren agricol

DISTRIBUIȚI

Un avion de antrenament a aterizat, vineri, pe un teren agricol din localitatea Sântandrei din judeţul Hunedoara. Aparatul de zbor prezenta avarii la elice şi la jamba de aterizare. În urma incidentului, nici instructorul şi nici elevul din avion nu au fost răniţi. 

“În data de 11 februarie 2022, ora 11:49, poliţiştii din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Hunedoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că un avion de antrenament a fost nevoit să aterizeze forţat pe un teren agricol situat între Sântandrei şi Bârcea Mică din judeţul Hunedoara, fără a fi înregistrate victime omeneşti”, transmite IPJ Hunedoara.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că pe un teren agricol se află un avion de antrenament pentru zbor, care prezenta avarii la elice şi la jamba de aterizare, fiind identificat instructorul de zbor, un bărbat în vârstă de 55 de ani, şi elevul în vârstă de 49 de ani, care nu au suferit vătămări corporale. Aceştia au aterizat forţat deoarece avionul prezenta defecţiuni tehnice la motor.  

Evenimentul a fost raportat la Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, cercetările continuând in vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor comiterii acestui eveniment aviatic.

Comentarii

comentarii