Accident mortal, luni după-amiază, pe DN6 în Caraş-Severin, în localitatea Sadova Veche.
Un bărbat de 52 de ani şi-a pierdut viaţa după ce maşina în care se afla a lovit un cap de pod şi s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului.
La volan se afla o femeie de 50 de ani care a reuşit să iasă singură din maşina răsturnată, alături de copilul ei, însă bărbatul pasager în dreapta, a rămas încarcerat. La faţa locului, au intervenit mai multe echipaje medicale şi de descarcerare, care l-au scos pe bărbat inconştient şi fără semne vitale.
Au început manevrele de resuscitare, însă, din păcate, a fost prea târziu. Şoferiţa a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.