Acasă Eveniment Un bărbat a sunat la 112 ca să reclame că polițiștii care...

Un bărbat a sunat la 112 ca să reclame că polițiștii care l-au amendat erau beți și a mai primit o amendă

DISTRIBUIȚI

Un bărbat s-a enervat peste măsură că un echipaj de poliție a “îndrăznit” să-l oprească în trafic. Șoferul în vârstă de 31 de ani a fost oprit în trafic marți, pe raza localității Vețel, din județul Hunedoara.

Acesta a fost amendat cu 540 de lei pentru lipsa rovignetei, lipsă trusei medicale, a extinctorului şi a triunghiurilor reflectorizante, dar amenda l-a scos din sărite și omul s-a gândit că s-ar putea răzbuna pe oamenii legii care l-au pedepsit. Totul s-a întors împotriva reclamagiului, a anunțat zhd.ro.

Polițiștii au fost testați cu etilotestul „La scurt timp după primirea sancţiunii, conducătorul auto a sesizat telefonic, la numărul de urgențe 112, faptul că polițiștii care l-au sancționat se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Urmare a sesizării, conducerea I.P.J. Hunedoara a dispus ca șeful Biroului Biroului Drumuri Naţionale şi Europene să se deplaseze în teren în vederea testării celor doi agenţi de poliţie care l-au sancţionat pe bărbat. În urma testării alcoolscopice, rezultatul a fost negativ, pentru ambii agenți de poliție rutieră”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara.

Polițiștii susțin că urmare a apelării nejustificate a numărului de urgenţă 112, șoferul urmează a fi sancţionat contravenţional, în baza Legii 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Comentarii

comentarii