Acasă Actualitate Un bănăţean cu o minte sclipitoare vrea să revoluţioneze lumea informaticii

Un bănăţean cu o minte sclipitoare vrea să revoluţioneze lumea informaticii

DISTRIBUIȚI

Timişoreanul pentru care se bat cele mai prestigioase universităţi engleze a ales Oxfordul…

Colegii şi profesorii l-au crezut un geniu în matematică, dar destinul l-a purtat pe un cu totul alt drum. Informatica l-a adus în postura ca cele mai cunoscute universităţi din Anglia să se lupte pentru el. Roland Batovski este încă elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „CD Loga” din Timişoara, dar a fost acceptat deja cu brio de Universitatea din Oxford. Şi de universitatea din York… şi de cea din Southampton. Mai are de primit încă două răspunsuri de la universităţi de renume din Anglia. Practic, însă, nu mai contează… Nu a stat prea mult să se gândească – va merge la Oxford. Cu un singur vis – să revoluţioneze lumea.

La opt ani, dascălii se minunau de elevul-calculator

Răspunde fuleger dacă îl întrebi – nu ar mai vrea să revină niciodată în România. Vrea să-şi dedice timpul cercetării şi crede mai presus de orice în steaua sa. Şi în visul ca oamenii să vorbească despre el sute de ani după ce nu va mai fi. „Am vrut să ajung neapărat în Anglia, pentru că sunt încântat de această ţară. Am aplicat la cinci universităţi. Până acum mi-au venit doar trei răspunsuri. Am fost acceptat la Oxford, la York şi la Southampton. Nu am vrut să devin student al unei universităţi din România, pentru că la noi totul este la pământ. Acolo sunt altfel de laboratoare şi cercetarea se face la un cu totul alt nivel”, spune Roland  Batovski. În clasa a II-a a fost remarcat de învăţătoare pentru dexteritatea neobişnuită cu care făcea calculele. Toţi dascălii de matematică i-au spus acelaşi lucru. A avut performanţe notabile la toate olimpiadele de matematică şi concursurile la care a luat parte. Profesorul său preferat este Mihai Neamţu, dascăl de matematică la Loga.

„Visul meu este să revoluţionez lumea”

În procesul de admitere la universităţile din Anglia, pe lângă aplicaţia pe care a trimis-o, a trebuit să susţină şi un examen de admitere din matematică, după care au urmat patru interviuri cu profesori diferiţi. În principal, interviurile au constat în probleme pretenţioase de informatică şi matematică. Roland nu a participat niciodată la o olimpiadă de informatică şi touşi, acesta este drumul pe care vrea să-l urmeze. „Vreau să rămân în Anglia, să mă angajez, să fac un doctorat şi să merg în cercetare. Nu aş mai reveni în România, dar niciodată nu ştii ce-ţi rezervă destinul. Sper să descopăr acel ceva la care nimeni nu s-a gândit înaintea mea. Visul meu este să revoluţionez lumea informaticii pentru totdeauna”, spune Roland . Când nu învaţă, Roland cântă la pian sau ascultă la infinit Chopin… Îi place mult să schieze şi să urce pe munţi. Ambii lui părinţi sunt piloţi şi Roland a stat cam mult timp singur acasă. Nimic nu l-a oprit, însă, să-şi îndeplinească visul.

 

Comentarii

comentarii