Acasă Eveniment Un copil de 3 luni a murit într-un accident de circulație. Scaunul...

Un copil de 3 luni a murit într-un accident de circulație. Scaunul special nu i-a salvat viața

DISTRIBUIȚI

smurd 1486193126Un copil de trei luni a murit într-un accident de circulație în Caransebeș, grav rănit în mașina condusă de mama lui. Bebelușul era prins cu centura în scaunul special dar chiar și așa, rănile i-au fost fatale.

Copilul de numai 3 luni a murit câteva ore mai târziu de la accidentul produs în localitatea Băuţar, sâmbătă seara. Mama copilului, în vârstă de 21 de ani, a pierdut controlul volanului în timp ce se deplasa în direcţia Oţelu Roşu. Bolidul scăpat de sub control s-a izbit mai întâi de un gard pe partea dreaptă, după care maşina a intrat pe contrasens şi a lovit un copac.

Deşi copilul era prins în centură în scaunul special, el a fost rănit şi transportat de urgenţă la Spitalul Municipal de Urgenţă din Caransebeș, arată expressdebanat.ro. Din păcate, câteva ore mai târziu, bebeluşul a încetat din viaţă. Mama și încă o femeie, pasageră în maşină, au scăpat cu răni uşoare.

Accidentul s-ar fi produs din cauza unei explozii la unul dintre cauciucuri. Poliţia Rutieră cercetează împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Comentarii

comentarii