Acasă Actualitate UN DIAGNOSTIC CARE ÎNCĂ NU A SALVAT

UN DIAGNOSTIC CARE ÎNCĂ NU A SALVAT

DISTRIBUIȚI

Vineri, 1 aprilie, fără să fie vorba despre o păcăleală, au fost lansate la Clinica Medici’s două cărți: ”Regele Mihai, un surâs care nu se vede”, scrisă de cunoscuta ziaristă Lia Lucia Epure și cea de-a doua, ”De-a rostogolul prin Amânăria” a apreciatului cardiolog prof. dr. Sorin Pescariu.

Având în vedere că primul volum este la a patra ediție, consider că nu mai are nevoie de nicio prezentare, recomandându-se singur.

În continuare voi încerca o sumară prezentare a volumului semnat de Sorin Pescariu. Această carte cuprinde articolele publicate în diverse ziare, cum ar fi: Dialog Liberal, Timișoara, România Liberă, Ziua de Vest și încă altele, începând din 1990.

Prima observație și poate cea mai importantă este aceea că volumul degajă o sinceritate și obiectivitate mai greu de găsit la ziariștii profesioniști. Exprimarea este firească, naturală, fără nimic artificial sau fals. Nu apar prețiozități sau exprimări bombastice dar apar regionalisme care subliniază autenticitatea relatărilor, unele chiar de la fața locului, nu din auzite. Orice ureche de cititor adevărat trebuie să distingă acest ton curat și uneori chiar melodios.

 Paginile acestei cărți amintesc toate iluziile  și speranțele pe care le aveam după 1990. Pentru cei vârstnici, cei care au trăit cu intensitate acea perioadă, cartea are o savoare deosebită în prima ei parte. Pentru cei tineri ea este menită să le aducă la cunoștință situații și evenimente pe care, poate,  nu le cunosc dar ar trebui negreșit să le știe pentru a putea să judece cu obiectivitate prezentul.

În continuare, articolele vorbesc despre diverse anomalii și boli ale ”democrației originale”. Cu ironie, cu sarcasm, cu furie uneori, medicul încearcă aproape cu disperare să vindece o societate bolnavă. Ceea ce îi reușește mai mereu printre pacienți nu îi reușește decât în prea mică măsură pentru țara în care trăim cu toții.

Acest fenomen poate însemna fie că această societate este iremediabil bolnavă, ceea ce nu prea vrem să credem, fie că este nevoie de un tratament mai îndelungat și mai agresiv.

După apariția cărții, medicul scriitor a continuat tratarea societății prin publicarea a noi și noi articole în Ziua de Vest și Banatul Azi.

Prin urmare, a încercat noi și noi tratamente care, sperăm, vor fi concretizate în cel de-al doilea volum, așteptat cu multă nerăbdare.

Dar și mai nerăbdători suntem să vedem efectul tratamentului, adică o societate românească sănătoasă.

Comentarii

comentarii