Acasă Politica Un mare impostor în „operațiunea greva dascălilor”

Un mare impostor în „operațiunea greva dascălilor”

DISTRIBUIȚI

În dezbaterile și negocierile, unele delicate, altele crâncene, între dascăli și autoritățile statului, intervine din ce în ce mai frecvent un personaj ciudat. Se numește Iulian Cristache și se recomandă drept reprezentantul părinților elevilor din România. Și, în această calitate, este invitat de autorități și, ceea ce este mai ciudat, tolerat de sindicaliști. În realitate avem de-a face cu un impostor.  

Anca Alexandrescu l-a luat ieri la scuturat pe acest Iulian Cristache. Punându-i fel de fel de întrebări, unele mai pertinente decât altele. Periculos de volubil, acesta a răspuns și a stat în direct minute bune. Ce a reieșit? Că acest individ se ocupă, vezi Doamne, de soarta educației din direcția apărării intereselor elevilor încă din 2016. Ciudată longevitate! În 2016, Klaus Iohannis încerca pentru prima dată să lanseze la apă proiectul său, pe atunci o simplă schiță, intitulat „România educată”. Și avea nevoie de specialiști. Unul dintre „specialiști” este fix acest Iulian Cristache, care nu mai este nici părinte de școlar, nici nu vine din mediul academic și nici nu are legături reale cu mediul profesoral. Oricât a încercat să-l descoasă Anca Alxandrescu împreună cu ceilalți invitați din platou, nimeni nu a reușit să afle cu ce se îndeletnicește de fapt acest om. Un detaliu totuși a reieșit. El a creat un ONG care i-ar reprezenta pe părinții copiilor încă de pe vremea lui Traian Băsescu. Iar ulterior afirmă că a înscris în justiție o ditamai federație, de asemenea ONG-uri, despre care nici profesorii și nici elevii nu știu prea multe.

Dar, în definitiv, pe câți dintre milioanele de părinți îi reprezintă acest Iulian Cristache? Cu chiu cu vai acesta, după ce răsuflă adânc de câteva ori, spune că în tolba domniei sale se află cam 10% din numărul total al părinților. E limpede că nu are nicio posibilitate să facă o dovadă în acest sens. Le transmite telespectatorilor că procentul de 10% este rezultatul unor acorduri pe care le-ar fi primit de la unii președinți ai comitetelor de părinți. Nu este capabil să dea și exemple în acest sens.

Și nici nu știe nimeni dacă are vreun mandat de reprezentare, fie și doar de la cei 10% dintre părinți și, dacă-l are, în ce constă el. Iulian Cristache a atras atenția zilele trecute când, în calitatea pe care afirmă că o are, în urma prezenței sale la negocierile care au avut loc – nu e deloc clar de către cine a fost invitat – a afirmat că propunerile Guvernului, cele prin care încearcă să-i aburească pe dascălii români, sunt „mai mult bune decât rele”. Iar în susținerea acestei teze vine și cu o altă afirmație, la fel de nefundamentată, și anume că cei mai mulți dintre părinți se distanțează sau chiar se dezic de cauza pentru care luptă dascălii. Curat murdar! Un caz demn de „Culisele statului paralel”.

Comentarii

comentarii