Acasă Actualitate Un medic și un pacient au luat foc în sala de operaţie,...

Un medic și un pacient au luat foc în sala de operaţie, la Spitalul Județean din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Un pacient şi medicul care îl opera au luat foc şi au suferit arsuri, chiar în sala de operaţie, într-un spital din Timişoara.

Totul s-a întâmplat, ieri, 31 martie 2022, la Casa Austria, un spital aflat în subordinea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.

Un pacient aflat pe masa de operaţie a suferit arsuri pe 5% din suprafaţa corpului, în special pe faţă. Arsuri, se pare, a suferit şi medicul care îl opera şi care a reuşit să stingă la timp focul.

Totul ar fi pornit de la un electrocauter, care ar fi făcut un scurtcircuit şi care ar fi aprins oxigenul primit de pacient prin mască.

Doctorul Gheorghe Nodiţi, medicul care se afla în sală de operaţie în momentul incidentului, a povestit, în direct la Antena 3, ce s-a întâmplat.

“Nu a fost un incendiu în sala de operaţie, ci a fost o flamă electrică care a prins câmpul operator. Intervenţia s-a făcut pentru o formaţiune tumorală la un pacient de 84 de ani şi datorită acţiunii prompte am evitat ca leziunile de arsură care s-au produs, dar care puteau fi mult mai profunde, s-a ales totuşi cu arsuri de gradul I-II pe aproximativ 5%.

Şi eu m-am ales cu câteva leziuni superficiale la nivelul mâinii cu care am îndepărtat repede câmpul operator în flacără. Ieri s-a întâmplat. Astea sunt surprize care pot să apară, mai ales la intervenţiile în care se folosesc electrocauterul, pentru că există riscul ca în câmpul operator să ajungă oxigen”, a declarat dr. Gheorghe Nodiţi, conform antena3.ro.

Poliţiştii timişoreni s-au sesizat din oficiu, in rem, vineri, în legătură cu un incident în urma căruia un pacient a suferit arsuri pe corp în timpul unei intervenţii chirurgicale într-o sală de operaţie de la Casa Austria (Clinica de Chirurgie plastică şi reparatorie a Spitalului Judeţean Timişoara).

“Cu privire la incidentul din data de 31 martie, care a avut loc la un spital din Timişoara, în care un pacient a suferit arsuri pe corp în timp ce se afla într-o operaţie, azi, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Timişoara s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt precum şi a împrejurărilor care au dus la acest incident”, a transmis, vineri, Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

“Un pacient de 84 de ani, cu patologie neoplazică, a necesitat o biopsie ganglionară în regiunea submandibulară. Din cauza problemelor de sănătate şi a vârstei, s-a adoptat anestezia superficială, dar în timpul operaţiei s-a constatat că durata intervenţiei va fi mai mare şi atunci s-a ales schimbarea tipului de anestezie. La manevrele de schimbare a procedurii s-a produs o scăpare de oxigen care a provocat o flamă şi o arsură, nu extrem de gravă, la nivelul feţei, în zona operaţiei. S-a remediat totul, pacientul va primi îngrijiri corespunzătoare”, a declarat, pentru AGERPRES, managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Sorin Barac.

Întrucât s-a lucrat într-o arie foarte mică, de circa 25 centimetri pătraţi, au fost afectate şi degetele medicului chirurg care a efectuat intervenţia şi care a stins imediat flama.

Comentarii

comentarii