Acasă Actualitate Un nou tronson de drum a fost redat circulaţiei în judeţul Arad

Un nou tronson de drum a fost redat circulaţiei în judeţul Arad

DISTRIBUIȚI

Un nou tronson de drum a fost inaugurat în judeţul Arad. Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, a participat la inaugurarea lucrărilor de asfaltare a Drumului Judeţean 793 A Hăşmaş – Archiş. Valoarea totală a investiţiei a fost de 1,09 milioane de lei, din care Consiliul Judeţean a alocat suma de 509.000 lei, restul banilor provenind din HG 577.Acest obiectiv face parte din strategia Consiliului Judeţean Arad, de a investi masiv în infrastructura judeţului nostru. „Am promis că vom scoate satele româneşti din noroi, că vom moderniza căile de acces, ca fiind primul pas pentru dezvoltarea mediului rural şi creşterea nivelului de trai”, a precizat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad. De asemenea, Consiliul Judeţean Arad şi-a propus ca obiectiv prioritar proiectarea şi execuţia unui pod peste râul Mureş, în zona Pecica Secusigiu,  fapt care va influenţa pozitiv dezvoltarea economico-socială a localităţilor aflate pe malul stâng al Mureşului, dar şi din punct de vedere turistic, deoarece traseul traversează Parcul Naţional Lunca Mureşului.

Comentarii

comentarii