Acasă Eveniment Un olandez de origine iraniană este cercetat pentru trafic de migranţi de...

Un olandez de origine iraniană este cercetat pentru trafic de migranţi de către poliţiştii de frontieră timişeni

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi faţă de un cetăţean olandez care a încercat să sprijine doi cetăţeni iranieni să ajungă ilegal în Germania.

În data de 25.03.2018, în jurul orei 04.00, la P.T.F Cenad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de ieşire din tara, un cetăţean olandez de origine iraniană, B.M., în vârstă de 54 de ani, posesor al unui pașaport olandez valabil, conducând un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Olanda. Bărbatul era însoțit de două persoane de sex masculin, care nu posedau documente de identitate asupra lor.

Având în vedere că pasagerii nu îndeplineau condiţiile legale de ieşire din ţară, poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria celor trei persoane pentru verificări.

În cadrul cercetărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că pasagerii sunt cetăţeni iranieni, în vârstă de 28, respectiv 40 de ani. Persoanele în cauză au declarat că sunt rude cu cetăţeanul olandez  și că acesta le promisese că-i ajută să treacă frontiera pentru a ajunge în Germania.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de frontieră au întocmit cetățeanului olandez acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  trafic de migranţi, iar celor doi cetăţeni iranieni pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat,  urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Comentarii

comentarii