Acasă Eveniment Un oltean și un hunedorean au venit la Arad să fure dintr-un...

Un oltean și un hunedorean au venit la Arad să fure dintr-un seif

481
DISTRIBUIȚI

Sâmbătă 29 decembrie s.c., jandarmii au fost alertați de către un cetățean care a sunat la 112 și a spus că doi bărbați au intrat prin efracție într-un imobil de pe Bulevardul Iuliu Maniu, din municipiul Arad.

Jandarmii s-au deplasat de urgență la adresa indicată și i-au găsit pe cei doi bărbați în imediata apropiere a casei pe care abia au prădat-o. Când au văzut forțele de ordine, ei au aruncat obiectele pe care le-au folosit pentru a pătrunde în casă, respectiv, daltă, șurubelniță, rangă metalică și au încercat să fugă, dar au fost imobilizați. În urma verificărilor preliminare efectuate s-a stabilit că cei doi bărbați, cu vârste de 27, respectiv 31 de ani, unul din Uricani, iar celălalt din Craiova, au intrat în imobil prin efracție, unde au încercat să spargă un seif. După mai multe încercări nereușite au renunțat și au vrut să plece, dar au fost interceptați de echipajul de jandarmi. Pe numele celor doi jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală și a fost solicitată echipa operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, pentru continuarea cercetărilor.

Comentarii

comentarii