Acasă Actualitate Un poliţist aflat în ilegalitate a amendat un şofer care vorbea la...

Un poliţist aflat în ilegalitate a amendat un şofer care vorbea la telefon

DISTRIBUIȚI

Vineri, 13 ianuarie, un echipaj de poliţie de la Secţia 2 din Timişoara a comis o gravă ilegalitate. Cei doi poliţişti se aflau într-o maşină inscripţionată cu însemnele poliţiei, care era parcată la mai puţin de jumătate de metru de o trecere de pietoni situată pe Calea Martirilor din Timişoara. La un moment dat, acest echipaj de poliţie a sesizat că un şofer care se afla în trafic vorbeşte la telefon. Imediat, un agent a coborât din maşină şi l-a tras pe dreapta pe şoferul care comitea o încălcare a normelor rutiere. Culmea este că şi echipajul de poliţie se afla în ilegalitate. Maşina de poliţie era parcată la mai puţin de jumătate de metru de o trecere de pietoni şi aplica amenzi celor care încălcau legea. Pentru că s-a simţit nedreptăţit, şoferul i-a pozat pe oamenii legii aflaţi în ilegalitate şi a trimis o fotografie pe adresa redacţiei redacţia@ziuadevest.ro, pentru a le-o „coace” celor care l-au amendat. Contactaţi telefonic, reprezentaţii IPJ Timiş nu au putut oferi o declaraţie concretă despre acest incident. Mădălina Mezdrea, purtător de cuvânt IPJ Timiş, spune că o imagine video ar fi fost mai de folos pentru a stabili cele întâmplate în respectiva zi. „Nu pot spune cu certitudine ce s-a întâmplat acolo. Este posibil ca acest echipaj să nu fie cel care l-a amendat pe reclamant. Este posibil ca echipajul să acorde prioritate, dar la fel de posibil este ca acest echipaj să staţioneze în acel loc. Noi vom face o anchetă amănunţită şi vom vedea despre ce este vorba”, a spus Mădălina Mezdrea. Una dintre ipotezele enunţate de ofiţerul de presă pică din start pentru că maşina în care se aflau oamenii legii nu avea farurile sau poziţiile aprinse, drept pentru care putem deduce că aceştia staţionau în acel loc.

Comentarii

comentarii