Acasă Actualitate Un popor rupt în două – românii şi vlahii

Un popor rupt în două – românii şi vlahii

244
DISTRIBUIȚI

“Dacă se pleacă de la faptul că o comunitate naţională din Serbia se declară română (sau rumână) în limba sa maternă – indiferent cum e denumită de ea sau de alţii – este suficient pentru a se trage concluzia că este vorba despre un singur popor. O parte a poporului român trăieşte în Provincia Autonomă Voivodina, a obţinut dreptul folosirii oficiale a limbii şi scrisului, traducerea în fapt a dreptului la limba maternă: în domeniul educaţiei, informaţiei publice, confesiunii şi culturii. Membrii săi, folosindu-se de limba maternă în forma literară, nu au vreo problemă ca naţionalitatea lor s-o traducă din limba maternă în limba oficială sârbă şi termenul de român îl traduc în rumân, aşa cum îi denumesc şi organele de stat ale Serbiei. O a doua parte a acestui popor trăieşte în Serbia de Nord-Est, unde nimeni nu i-a întrebat pe membrii săi când li s-a impus termenul de vlah?? (prin recensământul din anul 1921), fiind acceptată această denumire şi în limba sârbă, de către organele statului / loialitatea faţă de stat pe primul loc!! Iugoslavi atunci, iar acum sârbi – ei singuri, în limba oficială sârbă, se declară folosind termenul de vlah, iar în limba maternă, rumân”, este de părere românul Duşan Pârvulovici, preşedintele Comitetul Drepturilor Omului din Negotin şi directorul Federaţiei Românilor din Serbia. (şapou)

300.000 de români?

Românul Duşan Pârvulovici susţine că recensământul din anul 2002 s-a efectuat numai în limba oficială sârbă şi rezultatul în rândul comunităţii naţionale române a fost că românii din Voivodina şi o mică parte din Serbia de Nord-Est s-au declarat români, iar cei din altă parte a comunităţii (mult mai mare) s-au declarat vlahi.
Astfel, în Serbia de Nord-Est s-au declarat vlahi aproape 40.000 şi în Voivodina 101. Români s-au declarat 4.175, în Serbia de Nord-Est, iar în Voivodina, 30.419.
Problema supravieţuirii comunităţii naţionale, fie că e română sau vlahă, depinde de trezirea conştiinţei naţionale. Duşan susţine că acestă conştiinţă naţională a comunităţii din Serbia de Nord-Est încă nu este la acel nivel, atât individual, cât şi colectiv. De aceea trebuie să depună mai mult interes pentru obţinerea drepturilor, în limitele pe care reglementările legale ale statului Serbiei le recomandă şi, desigur, conform reglementărilor internaţionale din domeniul apărării drepturilor minorităţilor naţionale. Trebuie să amintim că aproape fiecare al şaptelea cetăţean al Serbiei de naţionalitate română (vlahă) nu s-a declarat nici român, nici vlah, de aceea se poate crede că nu e vorba despre sentimentul naţional, ci de lipsa informării, educaţiei în privinţa drepturilor sale, dar cel mai mult de frica statului, ca nu cumva să nu aprecieze că nu este îndeajuns de patriot. “Dacă dorim să dăm un răspuns în cifre la numărul românilor sau vlahilor din Serbia, pe lângă cei declaraţi oficial la recensământul din anul 2002 (74.630), putem spune că acel număr este de peste 300.000. În favoarea acestuia este şi declaraţia actualului prim-ministru sârb, domnul Mirko Cvetković, când el consideră că sunt 500.000 de romi în Serbia, deşi cu mult mai puţini s-au declarat aşa, situaţia fiind asemănătoare şi cu românii (vlahii) din Serbia de Nord-Est”, a subliniat Duşan Pârvulovici.

Vlah sau român

Legea sârbă despre apărarea drepturilor şi libertăţii minorităţilor naţionale, din anul 2002, permite fiecărei comunităţi naţionale să înfiinţeze un Consiliu al Minorităţii Naţionale, astfel că şi minoritatea naţională română a profitat de aceasta, iar mai târziu şi minoritatea naţională rumână (vlahă). Cât a fost acest lucru de bun, de chibzuit, ori, după aceea, acceptat de toată comunitatea, respectiv de poporul român, dar şi de statul sârb şi de statul român, nu există un răspuns satisfăcător dat de reprezentanţii românilor. Există Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Române, cu sediul la Novi Sad, cu un birou teritorial în Cladova (Nord-Estul Serbiei) şi Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Rumâne, cu sediul la Bor, astfel încât în Nord-Estul Serbiei există o reţea de organizaţii nonguvernamentale sub aceeaşi umbrelă, respectiv Federaţia Rumânilor din Serbia, iar în Voivodina este „Comunitatea Românilor din Serbia”, cu sediul la Vârşeţ, având birouri teritoriale în Zăiceri şi Negotin, în plus, de asemenea, fiind mai multe organizaţii politice. Românii din Serbia se întreabă: “Ce va fi mai departe, fiindcă de îndată ce Parlamentul Serbiei va adopta propunerea de lege în legătură cu Consiliile Naţionale ale Minorităţilor Naţionale, vor fi alegeri pentru aceste consilii. De asemenea, se apropie recensământul din anul 2011 şi, din nou, românii din ţara vecină se întreabă: “Ce va fi mai departe? Câte Consilii Naţionale ale Minorităţii Naţionale se vor alege, 1 sau 2? Cum se vor desemna organizaţiile enumerate vizavi de comunitate în legătură cu exprimarea naţionalităţii? Care este scopul: creşterea numărului vlahilor declaraţi sau îndrumarea lor pentru a se declara români? Răspunsul lor este că românii din Voivodina şi rumânii (vlahii) din Serbia de Nord-Est pot să aibă un consiliu naţional, Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Române (Vlahe). Ei pot să lupte ca să obţină la recensământ un număr mai mare de români declaraţi (asta este posibil numai dacă se vor exprima şi în limba maternă – română). “Până când se va lucra cu totul altfel, pentru statul sârb, românii şi vlahii vor fi minorităţi naţionale aparte, unde va fi întotdeauna loc pentru manipularea cu aşa-numitul „curent vlah”, dar cel mai mult cu aceia care încă nu şi-au declarat naţionalitatea”, a spus Pârvulovici.
 
O istorie pentru românii de la Sud de Dunăre

Începuturile, Strămoşii, Romanizarea, Etnogeneza, Vlahii în izvoarele istorice, Afirmarea statală, Statul sârb, Voievozi eroi, Renaşterea naţională, Revoluţii, Unire şi Libertate sau despre Marea Renaştere Naţională a românilor din Balcani sunt câteva titluri din primul manual de istorie adevărată şi sinceră în format bilingv româno-bulgar şi româno-sârb, intitulat “O istorie pentru românii de la Sud de Dunăre”, al  profesorului Valentin Băluţoiu, lansat oficial în Serbia, la sfârşitul lunii iunie, la Negotin, la sediul Federaţii Românilor din Serbia. “Au trecut 2.500 de la ani de la Herodot, însă nouă, românilor, încă ne este frică să spunem adevărul. Folosim formule învăţate pentru a ne desemna înaintaşii traci ca „geto-daci” (adică bănăţeano-munteni sau traco-geto-daci). Iar ca spaţiu, uitând că Burebista a fost regele tracilor, domnind peste Tracia Nord şi Sud-Dunăreană, ne limităm strămoşii la mica Dacie a lui Decebal, care avea doar „un milion de paşi”, cuprinzând numai Banatul, Haţegul şi Voivodina şi tragem de ea ca de o peltea, să acoperim teritorial ceea ce ne-a mai rămas ca stat din România Nord-Dunăreană. Pentru că aşa a vrut tovarăşul Stalin: „să nu supărăm vecinii”! Perpetuăm pe mai departe trauma de a nu tulbura „unitatea lagărului socialist”! În dauna adevărului, abordăm istoria românilor din Cehia, Slovacia, Saxonia, Silezia, Polonia, Ucraina până la Nipru, Ungaria, Bulgaria, Albania, Grecia şi spaţiul ex-iugoslav. Vorbim despre tracii nordici fixându-i la Nord de Dunăre, nu la nord de Munţii Balcani, unde era graniţa lui Burebista. Îi facem cadou istoriei altora pe Alexandru Macedon, pe Priam şi pe Spartacus. Inconştienţă? Prostie? Comoditate?”, se întreabă profesorul Valentin Băluţoiu.

De ce a fost scris acest manual?

Iată un argument, pe scurt: După 1990 s-a dat undă verde unor surogate de „Istorii sincere”, însă doar parţial adevărate. Dar foamea de adevăr a făcut să apară sute de lucrări abordând istoria românilor din Ungaria sau din Bucovina, din Basarabia şi Transnistria, ori, graţie eforturilor cărturarilor Hristu Cândroveanu şi Gheorghea Zbuchea, istoria românilor sudici. O istorie integrată a românilor, de la începuturi şi până astăzi, însă, nu avem. Şi aceasta în condiţiile în care românii din jurul României au fost văduviţi de carte şi slujbă religioasă în limba lor, fiind supuşi şi astăzi unor perfide procese de desnaţionalizare, în ciuda recomandărilor Uniunii Europene, prin organisme ca EBLUL, iar în ţară predarea istoriei a ajuns o bătaie de joc şi cercetarea, politizată, a ajuns pe mâna impostorilor. Iniţiativele private, însă, nu au putut fi oprite. În anul 1992, istoricii militari au publicat o admirabilă sinteză – Istoria militară a poporului român, în două volume. A fost suficient ca un sabotor la Editura Militară să scrie pe copertă „culegere de lecţii”, să decidă tipărirea pe hârtie de ziar, cu coperţi din carton de caiet, pentru ca întreg tirajul să fie trimis la topit. Valentin Băluţoiu propune o istorie pentru românii de la sud de Dunăre, în primul rând pentru timoceni, dar în care se regăsesc şi aromânii şi, măcar menţionaţi, meglenoromânii şi rumerii. Este un manual pentru copiii acestor români, dar şi pentru părinţii lor, care au fost văduviţi de cunoaşterea propriului trecut. Un manual de nivel european, bine gândit şi conceput, oferind toate reperele
Istoriei românilor, de la nord şi de la sud de Dunăre.

Comentarii

comentarii