Acasă Actualitate Un primar din Caraș-Severin construiește blocuri la Giroc. Banii par să vină...

Un primar din Caraș-Severin construiește blocuri la Giroc. Banii par să vină de la soția lui, cercetată acum câțiva ani într-un dosar de spălare de bani

DISTRIBUIȚI

Un primar din judetul Caras-Severin va construi zeci de apartamente pe un hectar de teren, situat la marginea Timisoarei, in comuna Giroc. Luca Malaiescu, primarul orasului Otelu Rosu, deține un teren de 11.000 metri patrati, care valoreaza cateva sute de mii de euro. Conform ultimei declaratii de avere, de pe siteul Primarie Otelu Rosu, cea din anul 2018, Malaiescu a cumparat in 2017, alaturi de alte 3 persoane, doua parcele de teren arabil de 2500 metri patrati, in Giroc. Avea la acea vreme venituri de 61,000 de lei pe an si datorii de 55.000 de euro si 30.000 de lei. Din 2018, primarul nu a mai depus nici o declaratie de avere. Aflat la al treilea mandat de primar, Luca Malaiescu pare acum un adevărat mogul imobiliar, dar fara bani. Conform impactpress.ro, sursa averii investite la Giroc, poate fi cautata in afacerile derulate de sotia sa, in urma cu cativa ani, cand a fost cercetata intr-un caz complex de spalare de bani.

Dosarul 2028/112/2012 a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Cluj, iar Maria Malaiescu, sotia primarului din Otelu Rosu, apare ca inculpat, sub acuzatia de spalare de bani, alaturi de Gheorghe Prindii, Alexe Marin, Adriana Filip, Lenuta Herta, Adriana Banus, Petru Fara, Liviu Sorin Jeler si Gheorghe Izvoranu.

Procurorii au stabilit ca toate firmele implicate in dosar s-au folosit de acte fictive, pretinzand ca intre ele au avut loc tranzactii comerciale in tara, dar si externe, doar pentru a obtine fara drept rambursarea de TVA. Banii astfel obtinuti erau mai apoi impartiti intre membrii grupului. Circuitul actelor s-a intins in multe judete din tara, firmele implicate fiind din judete precum Bistrita-Nasaud, Hunedoara, Brasov, Giurgiu sau Caras-Severin.

Revenind la afacerea imobiliara demarata langa Timisoara, la ultima sedinta a Consiliului Local Giroc, consilierii locali au aprobat un Plan Urbanistic Zonal pe numele edilului sef din judetul Caras-Severin. Potrivit publicatiei locale Giroceanul-Chisozeanul, documentele depuse la primaria din Giroc indica faptul ca pe o suprafata de 11.000 mp se vor construi locuinte individuale, colective si functiuni complementare in extravilanul comunei.

Adica blocuri cu regimul de inaltime D+P+2E+M in mijlocul campului. PUZ-ul este pe numele fiului primarului Gerhald Andreas Malaiescu, pe numele primarului din Otelul Rosu, Luca Malaiescu, si pe numele Malaiescu Maria si Vranceanu Ana. Luca Malaiescu a castigat in 2020 al treilea mandat ca primar in Otelul Rosu, din partea PSD, scrie impactpress.ro.

Comentarii

comentarii