Acasă Politica Un primar liberal a lovit cu capul în gură un consilier local...

Un primar liberal a lovit cu capul în gură un consilier local PSD

DISTRIBUIȚI

Bătaie la Sâmpetru German, la un eveniment organizat de Primăria comunei Secusigiu: primarul liberal Ilie Cheșa l-a lovit pe consilierul local PSD Gheorghe Grad.

Gheorghe Grad, consilier local PSD și contracandidat la alegerile din 2016 al lui Ilie Cheșa și-a luat copilul și a plecat să vadă spectacolul organizat la Sâmpetru German cu ocazia Zilei internaționale a romilor. Acolo, primarul Ilie Cheșa i-a cerut lui Grad să plece de la manifestare. Consilierul PSD din Secusigiu i-a replicat edilului liberal că a venit cu copilul ca să vadă spectacolul. Supărat că acesta nu pleacă când i-a cerut, Ilie Cheșa l-a lovit cu capul în plină figură. Gheorghe Grad a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, pentru îngrijiri medicale și investigarea sării de sănătate a acestuia în urma agresiunii căreia i-a căzut victimă. Copilul lui Gheorghe Grad se află în stare de șoc.

„La evenimentul organizat de Primăria Secusigiu a participat și consilierul nostru local Gheorghe Grad. În timpul evenimentului a venit primarul comunei Secusigiu Ilie Cheșa care l-a lovit direct cu capul în gură. De cel puțin trei ore suntem cu el la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean. A ieșit de la computerul tomograf și așteptăm rezultatul”,  adeclarat Dorel Căprar, președinte PSD Arad.

Primarul Ilie Cheșa este un apropiat al lui Gheorghe Falcă și al președintelului Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Comentarii

comentarii