Acasă Economic Un proiect din Timișoara, a câștigat bursa Big Data, oferită de Adobe,...

Un proiect din Timișoara, a câștigat bursa Big Data, oferită de Adobe, în cadrul Burselelor ANIS 2020

935
DISTRIBUIȚI

Industria IT susține mediul universitar cu sponsorizări de 55.000 de euro, pentru al treilea an consecutiv, prin intermediul proiectului Bursele ANIS. Companii de top din zona tech oferă sub forma de sponsorizare câte 5000 de euro cadrelor didactice tinere, pentru susținerea unor cursuri tehnologice inovatoare. În ediția din acest an au fost selectate 11 cursuri, ce vizează tehnologii precum Cybersecurity, Machine Learning, Artificial Inteligence, Big Data, Health Tech și Tech for All, propuse de asistenți sau lectori universitari, cu vârste cuprinse între 28 și 38 de ani, ce activează în universități prestigioase din România.

Proiectul Bursele ANIS reprezintă un rezultat concret al parteneriatului dintre mediul academic și industria IT din România, o colaborare ce își propune, conform obiectivului ANIS, creșterea calității educaționale, respectiv o forță de muncă bine pregătită pentru realitatea actuală din piața muncii. Prin intermediul acestui proiect, cadrele universitare tinere sunt încurajate să integreze cursuri și metode de predare inovative, proiecte care sunt recompensate cu sponsorizări în valoare de 5000 de euro fiecare, oferite de unele dintre cele mai mari companii tech din România.

„Aflat la a treia ediție, programul Bursele ANIS cunoaște deja aprecieri și un interes tot mai mare atât din partea cadrelor didactice, cât și a companiilor tech. Acest lucru ne onorează și, totodată, ne determină să lucrăm în continuare la dezvoltarea acestei direcții, de susținere și revigorare a sistemului educațional, care se află în strânsă legătură cu performanța industriei noastre. Felicităm încă o dată proiectele acestei ediții și le mulțumim tuturor cadrelor didactice care s-au înscris pentru eforturile și pasiunea de care dau dovadă în parcursul profesional”, a declarat Gabriela Mechea, Director Executiv, ANIS.

Pentru această ediție și-au arătat suportul 10 dintre cele mai mari companii IT ce activează pe plan local, organizații cu o tradiție în susținerea mediului educațional românesc: Adobe, Atos, Deutsche Bank Global Technology, eMag, Endava, ENEA, Huawei, Microsoft, Qualitance și Softbinator Technologies.

Bursele ANIS 2020 a înregistrat în total 36 candidaturi provenite din 14 universitati din intreaga țară, dintre care 11 au fost selectate, acestea încadrându-se în tehnologiile Cybersecurity – patru proiecte, Machine Learning – două proiecte, Artificial Intelligence – două proiecte și câte unul în categoriile Big Data, Health Tech și Tech for All. Cadrele didactice care au beneficiat de sponsorizări profesează în centre universitare precum Universitatea Politehnică Timișoara, Universitatea Politehnică București, Academia de Studii Economice București, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași, Universitatea din București sau Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca.

Bursele ANIS 2020 – Proiecte sponsorizate

Alexandru Topîrceanu, lector în cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT), a propus cursul Big Data Visualization (BDV), pentru care a câștigat bursa Big Data, oferită de Adobe, Alexandra Cernian, lector la Universitatea Politehnica București (UPB), a câștigat bursa Cybersecurity oferită de Atos, pentru cursul Protecția informației în e-Sisteme, Paul Irofti, lector la Universitatea din București, a primit din partea Huawei bursa Cybersecurity pentru cursul Sisteme de operare: proiectare și securitate (SOPS), Ionuț-Alin Zamfiroiu,  lector în cadrul Academiei de Studii Economice București, a obținut, de asemenea, bursa Cybersecurity, din partea ENEA, pentru cursul Privacy and Ethical hacking.

Ioana-Maria Culic, asistent universitar la Universitatea Politehnică din București (UPB), a propus cursul Laborator Sisteme de Operare (în limba franceză), pentru care a câștigat bursa Cybersecurity, oferită de DB, Elena Ovreiu, lector  în cadrul Universității Politehnică București, a fost premiată cu bursa Health Tech, oferită de Softbinator, pentru cursul eHealth, Adriana Coroiu, lector în cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca a primit bursa ML/AI, oferită de Microsoft, pentru cursul Modele de Inteligență Artificială în Schimbarea Climatică

Diana-Laura Borza, lector în cadrul Universității Babeș Bolyai Cluj-Napoca, a câștigat bursa ML/AI, oferită de Huawei, pentru cursul Computer Vision and Deep Learning, Alex Mihai Moruz, lector la Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași, a primit pentru cursul Game Design (Proiectarea jocurilor) bursa ML/AI, oferită de eMag, Ciprian Paduradu, lector la Universitatea din București, a creat cursul Introducere in Reinforcement Learning și a primit bursa ML/AI oferită de Qualitance, iar Rada Varga, lector asociat la Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca, a primit bursa Tech for All, oferită de Endava, pentru cursul Modul de aplicații digitale în științele umaniste.

Comentarii

comentarii