Contraeditorial
Nu cred că există țară pe fața pământului care să profite mai mult de pe urma bunăstării românilor dornici de distracție decât Austria. Ultimul refuz de a fi acceptați în spațiul Schengen, cel fără frontiere, al Uniunii Europene, asumat de această dată de către Austria, i-a lăsat pe români într-o dezamăgire perplexă. Mai săptămâna trecută, cu prilejul Zilei Naționale a României, în ultima minivacanță, românii au năvălit turistic peste Austria, unde au cheltuit zeci de milioane de euroi în restaurantele și magazinele austriece. Asta după ce au așteptat răbdători la coadă la vamă ore întregi. Chiar Austria să ne spună nu, cea care ne prelucrează (a se citi exploatează) de ani buni lemnul și petrolul pe care îl mai avem? Tocmai Austria, cea care ne gestionează cu atâta dibăcie banii, prin marile bănci pe care și le-a implementat în România? Este drept că arogantul guvern austriac actual nu-i totuna cu cetățeanul austriac obișnuit, fie el director de bancă sau patron de restaurant, care deja și-au exprimat nemulțumirea față de poziția guvernului propriu cu privire la aderarea României în Schengen.
Lamentațiile actuale ale guvernanților români nu mă pot face să uit comportamentul nesăbuit și infantil șmecheresc al politicienilor noștri de când am intrat, pasămi-te, în Uniunea Europeană. Nesăbuit, pentru că de ani și ani nu au avut capacitatea să reformeze, în ciuda avertismentelor și rugăminților liderilor europeni, Statul Român și să îl aducă la înălțimea standardelor Europei civilizate. Infantil șmecheresc, la plezneală, pentru că au crezut că vor putea utiliza și de această dată conjunctura europeană aparent favorabilă compromisurilor.
Nu cred că trebuie să ne supărăm pe nimeni din Europa pentru ceea ce ni s-a întâmplat încă o dată. Nici măcar pe Austria, deși tocmai refuzul Austriei (și încă pe un motiv absolut ridicol) românii îl resimt ca pe un cap în gură, ca pe o lovitură lipsită de minimum fair-play aplicată unui prieten.
Nu cred că doar guvernele Austriei și Olandei sunt cele care nu doresc să ne aprobe încă permisul de intrare în Schengen. Lor le-a venit rândul să ne spună acum nu.
După ce ne vom trezi din năuceala neacceptării, ar fi momentul, dacă tot dorim să fim primiți pe de-a-ntregul în UE, să ne uităm la toate marile proiecte de anvergură națională pe care noi înșine le tot amânăm, într-o tărăgănare exasperantă atât pentru europeni, cât și pentru orice român onest. Să-i întrebăm, de exemplu, pe cei 6 milioane de români harnici, care deja muncesc în Uniunea Europeană, de ce au plecat, de ce nu vor să se întoarcă, când și în ce condiții s-ar mai întoarce.
Nu este timp de lamentare, nici de acuzare a europenilor integrați care ar fi, vezi Doamne, ingrați. Orice rău e spre bine! Să scrâșnim din dinți cu demnitate și să ne punem pe muncă! Căci numai cu o țară mai frumoasă ”ca afară” vom fi invitați să intrăm în mult doritul spațiu Schengen!
