Acasă Politica Un senator liberal din Timişoara ar putea trece la noul partid al...

Un senator liberal din Timişoara ar putea trece la noul partid al lui Tăriceanu. Ce spune preşedintele PNL Timiş

DISTRIBUIȚI

ehe

Petru Ehegartner, senator PNL de Timiş, a participat alături de Călin Popescu Tăriceanu la lansarea Partidului Liberal Reformator. Senatorul a declarat că vrea să analizeze oferta lui Tăriceanu, urmând să se gândească pe parcursul verii dacă părăseşte PNL sau nu.

Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş, a comentat situaţia creată, deşi susţine că nu a discutat cu Ehegartner pe acest subiect. Robu este printre cei mai vehemenţi critici ai fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, care a părăsit PNL imediat după ruperea USL.

N-aş crede să plece domnul Ehegartner. Am fost împreună la Congres, am stat de vorbă, nu văd niciun motiv să plece din PNL. Şi, în plus, nu aş crede să ia o asemenea decizie fără să stăm de vorbă. Aşa… având în vedere amiciţia noastră şi colegialitatea de-a lungul acestor ani şi relaţiile excelente avute. Altfel, sigur că e un drept personal al fiecăruia să facă politică unde doreşte”, a declarat Robu.

Petru Ehegartner a fost unul dintre puţinii liberali care au votat împotriva schimbării statulului PNL, la recentul congres al partidului. Acesta se declara împotriva eliminării apartenenţei la Internaţionala Liberală, dar susţinea că nu are de gând să plece din PNL.

Comentarii

comentarii