Acasă Cultura Un senzațional spectacol, interzis minorilor, la Teatrului Maghiar de Stat Timișoara

Un senzațional spectacol, interzis minorilor, la Teatrului Maghiar de Stat Timișoara

DISTRIBUIȚI

Un senzațional spectacol, interzis minorilor sub 14 ani, va avea loc sâmbătă, 28 aprilie, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat Timișoara.

Este vorba de „Rabenthal” de Jörg Graser, regia Radu Afrim. „Dragostea este nemiloasă” – spune regizorul și autorul german Jörg Grasser în textul său care nu a fost montat încă pe scenele din România. Negustorul de artă Maximilian Rabenthal își duce proaspăta soție, pe Helena, la petrecerea de nuntă care se ține la subsolul unui restaurant mizerabil, unde se servește doar „pește viu”. Helena este supusă la un șir de umilințe, pentru a-și amuza soțul blazat. O comedie neagră despre decadența burgeză și distracțiile care satisfac cele mai bizare curiozități.

Distribuție: Tokai Andrea, Csata Zsolt, Bandi András Zsolt, Borbély B. Emília, Vass Richárd, Lukács Szilárd, Mihály Csongor și Molnár Bence. Un spectacol interzis spectatorilor sub 14 ani.  Durata: 2 ore 20 minute. Se asigură traducere în limba română prin supratitrare.

 

Comentarii

comentarii