La Facultatea de Inginerie și Tehnologii Aplicate din cadrul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, a avut loc evenimentul intitulat “25 de ani de învățământ superior peisagistic la Timișoara”.
Au fost prezente foste și actuale cadre didactice de la specializarea de Peisagistică, studenți, absolvenți, colaboratori, reprezentanți ai mediului economic și ai administrației locale. Decanul Facultății de Inginerie și Tehnologii Aplicate, domnul Prof. univ. dr. Dorin Camen a făcut o prezentare a evoluției specializării în cei 25 de ani de existență punând accentul pe importanța acestei specializări pentru societate.
Academicianul Păun Ion Otiman a avut o intervenție legată de momentele de început ale acestei specializări înființate în anul 1998, precum si contextul în care s-au realizat demersurile necesare pentru demararea acesteia.
Conf. univ. dr. Gabriel Szekely a prezentat un studiu legat de primii horticultori și peisagiști ai Timișoarei – familia Muhle.
Din partea universității a transmis un mesaj prorector prof.univ.dr. Iancu Tiberiu care a apreciat evoluția și importanța pentru universitate a acestui program de studiu.
A fost o mare bucurie să avem printre noi cadre didactice care au activat in cadrul specializării de Peisagistică: Prof. Dagmar Vișoiu, Prof. Vasile Ciupa, Arh. Sorin Emilian Ciurariu, Prof. Florin Silion – este mesajul organizatorilor.