Acasă Cultura Un singur timişorean invitat la unul dintre cele mai importante festivaluri internaţionale...

Un singur timişorean invitat la unul dintre cele mai importante festivaluri internaţionale de literatură din România

DISTRIBUIȚI

Festivalul Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură” a ajuns, în acest an, la ediţia cu numărul 10. Organizat de Uniunea Scriitorilor din România, în perioada 9-13 iunie 2011, festivalul va avea loc la Neptun şi Mangalia, în judeţul Constanţa.

Aproximativ 70 de scriitori, traducători, editori, critici şi redactori de presă literară, din ţară şi din străinătate, vor participa la sesiuni de lecturi publice şi la un colocviu cu tema „Literatura fără frontiere? – Exil – Exil interios – Exil în propria limbă”, consacrat aspectelor multiple, diverse şi contradictorii ale exilului scriitorului, în toate formele lui. Mai bine de jumătate dintre participanţi vor fi din străinătate, din ţări precum Belgia, Cehia, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Marea Britanie, Muntenegru, Polonia, Republica Moldova, Rusia, Serbia, Slovenia şi SUA.

Lumea literară timişoreană e reprezentată la Festivalul Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură” de un singur scriitor. Poetul Robert Şerban se va afla timp de trei zile la Neptun şi Mangalia, fiind invitat să participe la sesiunile de lecturi publice, cu fragmente din propria operă. „E a doua oară când particip. Am mai participat acum vreo 5 ani. E, poate, singurul festival internaţional de literatură din România care contează şi care are tradiţie. Sunt onorat că m-au invitat. O să am şi un moment în care voi citi câteva poezii. Mă bucur să mă reîntânesc cu scriitori români, dar şi cu străini care sunt invitaţi la acest festival, cel mai important din România”, a declarat Robert Şerban.

Robert Şerban s-a născut în 1970, la Turnu Severin. Este licențiat al Facultății de Construcţii a Universității „Politehnica“ din Timișoara (1995). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi a publicat numeroase volume de versuri, interviuri, proză şi publicistică. Cel mai recent volum al său, intitulat „Moartea parafină”, a fost lansat în anul 2010.

În cadrul festivalului va avea loc şi ceremonia de decernare a unor premii. Marele Premiu Ovidius va fi acordat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional unei personalităţi literare de notorietate. Premiul Festivalului, acordat de Primăria Mangalia şi Uniunea Scriitorilor din România, îi va reveni unui tânăr scriitor.

Comentarii

comentarii