Acasă Eveniment Un șofer care nu a acordat prioritate a rănit patru persoane

Un șofer care nu a acordat prioritate a rănit patru persoane

DISTRIBUIȚI

Un grav accident de circulație a avut loc duminică după-masă, la intersecția bulevardului Liviu Rebreanu cu strada Salcâmilor. Patru persoane au ajuns la spital după ce un șofer neatent nu a acordat prioritate. Accidentul  a fost provocat de un bărbat de 39 de ani care circula la volanul unei autoutilitare pe bulevardul Liviu Rebreanu, dinspre Spitalul Județean Timișoara. La intersecție cu strada Salcâmilor, bărbatul a vrut să vireze la stânga însă nu i-a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 34 de ani. Cele două mașini s-au ciocnit violent iar patru persoane, trei adulți și un tânăr de 17 ani, au fost rănite și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii de la rutieră s-au deplasat la fața locului și i-au pus să sufle în etilotest pe cei doi conducători auto. În cazul șoferului vinovat rezultatul a fost zero însă atunci când cel nevinovat a suflat aparatul a indicat o valoare de 0,49 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat. Primul dintre șoferi s-a ales acum cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă iar cel de-al pentru conducerea autovehiculului sub influența băuturilor alcoolice.

Comentarii

comentarii