Acasă Eveniment Un șofer de 60 de ani a murit, în urma unui grav...

Un șofer de 60 de ani a murit, în urma unui grav accident, la Timișoara – video

DISTRIBUIȚI

O femeie, în vârstă de 31 de ani, a condus un autoturism pe strada Gheorghe Adam din Timișoara dinspre Calea Lugojului spre Pădurea Verde, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 60 de ani, care se deplasa în fața sa și era angajat pentru a efectua viraj la stânga.

În urma impactului, autoturismul condus de bărbat a fost proiectat într-un tir care se deplasa din sensul opus de mers, ulterior fiind proiectat într-un alt tir care se deplasa pe același sens de mers ca al bărbatului, respectiv Calea Lugojului – Pădurea Verde.

În urma accidentului bărbatul în vârstă de 60 de ani a decedat.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Medicii si asistentii de la Spitalul Victor Babes Timisoara s-au mobilizat imediat pentru acordarea primului ajutor

Cum accidentul a avut loc chiar in apropierea spitalului, medicii si asistentii de la Spitalul Victor Babes Timisoara s-au mobilizat imediat pentru acordarea primului ajutor. De altfel, primii care au intervenit la locul accidentului au fost membrii din echipa Sectiei ATI.

Medicii de terapie intensiva l-au stabilizat si l-au intubat pe soferul grav ranit pana la sosirea colegilor de la SMURD.  

L-au predat apoi paramedicilor care l-au transportat de urgenta la Spitalul Judetean Timisoara, dar, din păcate, bărbatul de 60 de ani a decedat la spital. Era angajat la Institutul de Cardiologie, aflată în vecinătatea Spitalului „Victor Babeș”. 

Comentarii

comentarii