Acasă Eveniment Un șofer neatent a accidentat o autospecială a ISU Timiș –...

Un șofer neatent a accidentat o autospecială a ISU Timiș – Video

DISTRIBUIȚI

În data de 28.01.2018, întorcându-se de la o misiune, șoferul unei autospecialei de intervenție a ISU Timiș ce efectua manevrele de garare cu spatele a fost acroșat de o autoutilitară. Conform ISU Timiș ”pentru garare, sunt necesare manevre ce implică pătrunderea autospecialei pe partea carosabilă a străzii 16 Decembrie, manevre efectuate de conducătorul autospecialei în momentul în care strada nu era circulată, iar la semaforul de la intersecția cu strada Iancu Văcărescu, participanții la trafic staționau la culoarea roșie a semaforului. Fiind pe banda 1, înainte de începerea deplasării cu spatele, deși avea în funcțiune sistemul de lumini și cele de avertizare optică, autospeciala nu a fost observată de conducătorul autoutilitarei, fapt care a generat coliziunea dintre cele două vehicule și avarierea acestora”.

Mai mult, la sosirea echipajului din cadrul Poliției Rutiere, șoferii celor două vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând 0 mg/l alcool pur în aerul respirat la conducătorul autospecialei de intervenție și 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat la conducătorul autoutilitarei.

”Facem un apel către toți cetățenii și participanții la trafic, să conducă cu prudență și să acorde prioritate autospecialelor de intervenție, deoarece misiunile noastre se desfășoară contra cronometru.

De asemenea, vă informăm că autospeciala avariată, fiind una dintre puținele autospeciale noi din dotarea ISU Timiș, se află încă în service. În consecință, Detașamentul 2 de Pompieri Timișoara este lipsit de una dintre cele mai eficiente autospeciale din dotare, iar timpul de răspuns în situațiile de urgență poate fi afectat.

Dorim, în același timp, să le mulțumim tuturor participanților la trafic, care acordă prioritate autospecialelor de intervenție, asigurându-vă că scopul și misiunea noastră este salvarea vieților și bunurilor materiale”, transmit reprezentanții ISU Timiș.

ACCIDENT RUTIER CU O AUTOSPECIALĂ

În data de 28.01.2018, întorcându-se de la o misiune, șoferul autospecialei de intervenție efectua manevrele de garare cu spatele a acesteia, moment în care a fost acroșat de o autoutilitară. Menționăm că pentru garare, sunt necesare manevre ce implică pătrunderea autospecialei pe partea carosabilă a străzii 16 Decembrie, manevre efectuate de conducătorul autospecialei în momentul în care strada nu era circulată, iar la semaforul de la intersecția cu strada Iancu Văcărescu, participanții la trafic staționau la culoarea roșie a semaforului. Fiind pe banda 1, înainte de începerea deplasării cu spatele, deși avea în funcțiune sistemul de lumini și cele de avertizare optică, autospeciala nu a fost observată de conducătorul autoutilitarei, fapt care a generat coliziunea dintre cele două vehicule și avarierea acestora.Mai mult, la sosirea echipajului din cadrul Poliției Rutiere, șoferii celor două vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând 0 mg/l alcool pur în aerul respirat la conducătorul autospecialei de intervenție și 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat la conducătorul autoutilitarei.Facem un apel către toți cetățenii și participanții la trafic, să conducă cu prudență și să acorde prioritate autospecialelor de intervenție, deoarece misiunile noastre se desfășoară contra cronometru. De asemenea, vă informăm că autospeciala avariată, fiind una dintre puținele autospeciale noi din dotarea ISU Timiș, se află încă în service. În consecință, Detașamentul 2 de Pompieri Timișoara este lipsit de una dintre cele mai eficiente autospeciale din dotare, iar timpul de răspuns în situațiile de urgență poate fi afectat.Dorim, în același timp, să le mulțumim tuturor participanților la trafic, care acordă prioritate autospecialelor de intervenție, asigurându-vă că scopul și misiunea noastră este salvarea vieților și bunurilor materiale.

Posted by ISU Timiș on 22 Martie 2018

 

Comentarii

comentarii