Acasă Economic Un specialist în defrișări, noul şef al Parcului Naţional Semenic

Un specialist în defrișări, noul şef al Parcului Naţional Semenic

DISTRIBUIȚI

semenic-11Conducerea Romsilva l-a numit săptămâna trecută pe Petru Pârvulescu șef peste Parcul Național Semenic-Cheile Nerei.

Eurolemn, firma care taie păduri şi deszăpezeşte, pe banii statului

Confrom celor de la România Curată, Pârvulescu este un profesionist, însă nu în domeniul protecției mediului, ci în tabăra adversă, a exploatatorilor de tot ce ține de munți: lemn, piatră și cărbune. Firma sa este expertă și în crearea de drumuri prin pădure pe banii statului, dar și deszăpeziri pentru ROMSILVA.
Mai exact, Petru Pârvulescu a fost director tehnic al firmei Eurolemn Trans SRL, din Băile Herculane, care prosperă de pe urma tăierilor de păduri, dar care se ocupă inclusiv cu deszăpeziri pe drumuri forestiere. Astfel, în 2013, Eurolemn Trans SRL a prestat servicii de deszăpezire pentru Direcția Silvică Caraş Severin. Aceasta este chiar Direcția Silvică la care a activat ulterior Pârvulescu, ca șef formație exploatări forestiere OS Bocşa, după ce a plecat de la Eurolemn Trans SRL.
De asemenea firma Eurolemn Trans SRL a prestat în 2011 și lucrări de întreținere și remedieri în perioada de monitorizare post-închidere pentru minele: Ocna de Fier Dognecea, Ruşchiţa Vârful Boul şi Ruşchiţa Complexe din județul Caraș Severin, beneficiar fiind SC Conversmin S.A.. Eurolemn a realizat în 2007 și “amenajarea unui drum forestier” în comuna Obreja, același județ.
Din domeniile de activitate ale firmei Eurolemn Trans SRL fac parte extracția cărbunelui inferior, extracția petrolului brut, extracția gazelor naturale, extracția minereurilor feroase, extracția miniereurilor de uraniu și de toriu, extracția altor minereuri metalifere neferoase, extracția pietrei ornamentale șid e construcții, extracția pietrei calcaroase, a ghipsului, a cretei și a ardeziei.
Aceste domenii de activitate nu reprezintă doar niște simple menționări scriptice, firma Eurolemn Trans SRL deținând licența de concesiune explorare huilă-Șopot și licența de concesiune explorare cărbune – Lăpușnic, pe care le-a cedat unei firme pui rezultată din divizarea sa, numită sugestiv Minereusexplodem SRL.

Asociat cu fiul șefului finanțelor publice Herculane

Firma Eurolemn Trans SRL, la care director tehnic a fost noul șef al Parcului Național, îl are ca acționar pe un anume Țunea Daniel Moise. Acesta e un personaj care a fost asociat în alte business-uri cu Guran Petru Ion, fiul lui Gheorghe Guran, șeful finanțelor publice Băile Herculane.
De altfel, Guran Ionuț și Daniel Țunea au fost asociați în Stygian S.R.L., în TG Holtz Construct S.R.L, în Algim S.R.L., în S.C. Styke Mikadi S.R.L. și în TG Mangam Banat S.R.L. Un articol al Hotnews pomeneşte firma TG Holtz Construct SRL în contextual unei “țepe” trase unui partener de afaceri.
De altfel și o mare parte din restul firmelor în care fiul șefului de la finanțele publice Herculane și Daniel Moise sunt asociați au activități legate de exploatările munților din Caraș. Stygian SRL a prestat servicii de deszapezire la Direcția Silvică Caraș-Severin în 2012, iar TG Holtz Construct S.R.L a câștigat în 2009 un contract cu Agenţia Română pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale, pentru reabilitarea străzilor în Globu Craiovei, un sătuc retras din Caraș.

Marele risc: se distruge habitatul ursului, râsului, lupului, pisicii sălbatice

Noul director al Parcului Național Semenic-Cheile Nerei are un background solid în domeniul reprezentării intereselor private ale unor potentați locali, care au interese legate de exploatarea pădurilor din Caraș.
Parcul Național are două direcții în care poate merge: să taie arborii sau să protejeze flora, fauna, solul și subsolul parcului cu toate armele din dotare, arme pe care nu le are, deoarece Ministerul Mediului a dat mână liberă ROMSILVA să taie oriunde.
Un specialist în domeniu care a vrut să-și păstreze anonimatul a explicat care e miza controlului Parcului Național Semenic-Cheile Nerei și anume easy money: “Aici pădurile de exploatat sunt de la 80 de ani în sus chiar pe amenajament, arborii ajungând și la 160-170 ani, ceea ce înseamnă profit maxim cu efort minim. Într-un parc național se conservă ecosistemele. Aici vorbim de pădure, pajişti, sol, subsol-peșteri. Zona de carst – calcar este foarte-foarte importantă, deoarece aici sunt cele mai mari rezerve de apă potabilă. Dacă se distruge vegetația de deasupra, apa acționează ca un dizolvant ce trece ca printr-un burete. Pădurea este habitatul animalelor …urs, râs, lup, cerb, pisică sălbatică, diferite specii de lilieci și toate acestea sunt protejate la nivel european pe diferite directive. Daca noi le distrugem locuința, ele ce vor face?”.
Gabriel Păun, coordonator al ONG-ului Agent Green, care monitorizează abuzurile autorităților din regiunile montane ale Banatului, a declarat pentru România Curată, referitor la decizia Romsilva de a pune un om din industria forestieră să conducă un Parc Național: “S-a schimbat directorul la Semenic… Am cazut din lac în puţ… Directorul Tudorescu a fost pedepsit şi făcut paznic la parc. În locul lui a venit un paznic de la Parcul Domogled, un alt parc brăzdat zi şi noapte de buldozere şi drujbe. Reacţia ROMSILVA la expunerea privind tăierile de păduri din Semenic ne bucură, dar pare doar un joc de glezne în interiorul regiei. Noi suntem de părere că nu schimbarea directorului de la parc va rezolva problema tăierilor din Semnenic şi din alte parcuri naţionale. Este nevoie de o schimbare majoră în sistem. Romsilva face silvicultură, ori în parcuri silvicultura trebuie interzisă. În parcuri se face conservare, deci Guvernul trebuie să își ia ramas bun de la Romsilva si sa creeze o agentie independentă cu specialiști în conservare. Abia atunci vom putea să avem şi noi Parcuri Naţionale adevărate. Şi dacă nu ne grăbim, atunci asistăm la ciopârţirea lor, aşa cum se vede în pozele pe care le-am făcut săptămâna trecută deaspura Semenicului. Va trebui să aşteptăm 200 de ani până natura va reface cât de cât ceea ce crease în milioane de ani”.

Sursa: romaniacurata.ro

Comentarii

comentarii