Acasă Eveniment Un tânăr de 19 ani a decedat într-un accident rutier în vestul...

Un tânăr de 19 ani a decedat într-un accident rutier în vestul țării. Alte trei persoane au fost rănite

DISTRIBUIȚI

Un tânăr de 19 ani, aflat la volanul unei maşini, a decedat, după ce autoturismul în care se afla a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat. Alte trei persoane, doi băieţi de 19 ani şi o fată de 18 ani, au fost rănite şi transportate la spital.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, accidentul a avut loc sâmbătă după-amiază, în localitatea Sibişel.

”Pompierii Detaşamentului Orăştie specializaţi în descarcerare şi prim ajutor precum şi un echipaj SAJ au acţionat pentru salvarea a 4 tineri, 3 băieţi şi o fată aflaţi într-un autoturism ce a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat pe partea şoferului în şantul de la marginea drumului. Tinerii, 3 băieţi de 19 ani şi o fată de 18 ani, au fost scoşi din autoturism de echipa de descarcerare şi au primit îngrijiri medicale după care au fost transportaţi la UPU Orăştie. Victimele prezentau multiple politraumatisme dar erau conştiente. Din păcate, unul dintre băieţii de 19 ani a suferit un stop cardio respirator la spital şi nu a mai putut fi resuscitat de medici”, au transmis reprezentanţii ISU Hunedoara.

Potrivit sursei citate, tânărul decedat este chiar şoferul autoturismului.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut acest accident rutier.

Comentarii

comentarii