Procurorii DIICOT Timişoara au făcut, miercuri, o percheziţie la locuinţa unui tânăr, lângă oraşul Deta, unde a fost găsită o plantaţie de cannabis. El a fost dus la audieri şi va fi cercetat pentru trafic de droguri de risc.
Însoţiţi de mascaţii de la trupele speciale ale Jandarmeriei, procurorii DIICOT au descins iniţial în apartamentul tânărului, cunoscut consumator. Aici au găsit sume importante de bani şi cantităţi de droguri, o parte dintre ele fiind pregătite pentru vânzare.
Anchetatorii au descins şi în satul Opatiţa, care aparţine de oraşul Deta, unde, chiar la intrare, camuflată într-un stufăriş, se afla cultura. Pe aproximativ 200 de metri pătraţi, tânărul creştea zeci de plante, multe ajunse şi la 2 metri înălţime, gata de recoltat.
Toate plantele au fost tăiate de anchetatori şi ridicate, iar tânărul a fost dus la audieri la sediul DIICOT Timişoara.
El va fi cercetat pentru trafic de droguri de risc.