Acasă Actualitate Un tânăr şi-a donat inima, ficatul şi rinichii

Un tânăr şi-a donat inima, ficatul şi rinichii

DISTRIBUIȚI

Faptul de a salva unele vieţi prin donarea de organe începe să prindă tot mai mult la unii timişoreni şi să nu mai înspăimânte. Dimpotrivă, chiar poate suna fascinant când familia unui decedat ştie că acesta continuă să trăiască, deşi parţial, în trupul altui om. Astfel, miercuri, 8 iulie, familia unui tânăr aflat în moarte clinică, a fost de acord ca medicii de la Spitalul Judeţean să preleveze rinichii, inima şi ficatul fiului, pentru trei pacienţi din Târgu Mureş, Cluj şi Bucureşti,. “Operaţia decurge bine şi e în desfăşurare”, a declarat Mihaela Pasztori, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Timişoara.

Comentarii

comentarii