Acasă Eveniment Un timișorean şi-a recuperat permisul de conducere, prezentând în instanță chiar filmarea...

Un timișorean şi-a recuperat permisul de conducere, prezentând în instanță chiar filmarea agenților de la Rutieră care l-au sancționat

1907
DISTRIBUIȚI

Un șofer din Timișoara și-a recuperat permisul folosindu-se în instanță chiar de filmarea agenţilor care l-au sancționat în trafic.

Șoferul a fost lăsat fără permis în iulie 2019, când nu i-a acordat prioritate unui pieton.

Bărbatul s-a folosit în instanță chiar de filmarea agenţilor care l-au sancționat în trafic.

Bărbatul, lăsat fără permis în iulie 2019, pentru că nu i-a acordat prioritate de trecere unui pieton, a contestat în instanţă procesul-verbal. Chiar dacă a pierdut în primă instanţă, şoferul a câştigat în final demonstrând că probele depuse de Poliţie îi dau dreptate lui.

Şoferul lăsat fără permis a arătat că „în înregistrarea video pusă la dispoziţie de către intimată (n.r. IPJ Timiş), nu se poate distinge cu claritate (adică aproape deloc) săvârşirea contravenţiei ce-i este reţinută în sarcină din înregistrarea care apare în cadrele filmate”.

Bărbatul lăsat fără permis a mai arătat că la momentul la care pietonul pune piciorul pe carosabil, autoturismul condus de el se afla deja pe trecerea de pietoni şi pe banda a doua, deci, „la o distanţă foarte mare de pietonul respectiv şi în imposibilitate de a mai frâna eficient pentru a da prioritate unei persoane depăşite deja în aliniamentul şoselei şi aflate la mai mulţi metri (6-7) lateral”, scrie Adevarul.

În apelul care s-a judecat la Tribunalul Timiş, şoferul a primit câştig de cauză, judecătorul considerând că imaginile depuse la dosar de Poliţie îi sunt favorabile şoferului.

Comentarii

comentarii