Acasă Eveniment Un tren de călători a luat foc în vestul țării

Un tren de călători a luat foc în vestul țării

1697
DISTRIBUIȚI

Pompierii arădeni au început ziua cu o intervenție, la primele ore ale dimineții, la un incendiu care a cuprins o garnitură de tren, între localitățile Sântana și Zimand. „În această dimineață, în jurul orei 04.15, Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit cu două echipaje de stingere, un echipaj SMURD, un echipaj de primă intervenție și comandă cu sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Sântana, între localitățile Sântana și Zimand, pentru stingerea unui incendiu la o garnitură de tren compusă din două vagoane. Trenul Regio 3111 avea la bord 3 pasageri și mecanicul care s-au autoevacuat in timp util fără a se înregistra victime. În momentul sosirii echipajelor de intervenție incendiul se manifesta violent și generalizat la un vagon și parțial propagat la al doilea. După o intervenție care a durat aproximativ 3 ore, incendiul a fost stins, garnitura de tren arzând în proporție de 80%. Cauza probabilă a incendiului este „scurt circuit electric””, a declarat maior George Pleșca de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.

Comentarii

comentarii