Acasă Actualitate Un tren plecat din Arad a ajuns la București cu peste opt...

Un tren plecat din Arad a ajuns la București cu peste opt ore întârziere

DISTRIBUIȚI

Peste opt ore a avut întârziere trenul din Arad care trebuia să sosească vineri în Gara de Nord din Bucureşti, în jurul orei 6 dimineaţa. Trenul a avut ghinionul să prindă un cod portocaliu pe Vestul țării și un pantograf defect în Sud.

Trenul a plecat din Arad joi, la 0ra 18:40 şi ar fi trebuit să ajungă în Bucureşti vineri dimineaţă, la ora 5:55. Un drum de 11 ore s-a sfârşit cu peste 500 de minute (opt ore și 10 minute) întârziere, trenul ajungând în Gara de Nord în jurul orei 14:00.

Călătorii, nemulţumiţi, şi-au vărsat nemulţumirea, după ce au coborât din tren. Un călător din Deva avea avion la ora 12:00, spre Toronto, zbor pe care, din cauza întârzierii uriaşe a trenului, l-a pierdut. Omul ne-a spus că a pierdut şi legătura înapoi spre Deva, nu are unde să stea şi nici despăgubiri nu va primi.

Călătorilor li s-a spus că trenul a întârziat peste 500 de minute din cauza unei furtuni la Arad, care a doborât mai mulţi copaci pe şinele de tren. Apoi, pe drum, s-a produs o defecţiune la un pantograf (dispozitiv care face contactul între instalaţia electrică a vehiculului şi reţeaua electrică fixă de alimentare – n.r.).

În zona Arad a fost valabil o avertizare de cod portocaliu de averse și descărcări electrice în intervalul 17.50- 18.50, exact când trenul respectiv urma să plece din oraș.

Cât despre pantograf, CFR a transmis un comunicat în care spune că „circulaţia feroviară este închisă pe intervalul Grădinari – Chiajna fir II de circulaţie (fir I este închis pentru lucrări) din cauza unei defecţiuni tehnice produse la linia de contact, urmare ruperii pantografului la locomotiva trenului IR 1696, care circulă pe distanţa Timişoara Nord– Bucureşti Nord”.

„La faţa locului se află echipa de specialişti care acţionează cu drezina pantograf, pentru remedierea defecţiunii şi redeschiderea circulaţiei feroviare în cel mai scurt timp şi în condiţii de siguranţă.

S-a intervenit pentru remedierea defecţiunii la locomotiva electrică a trenului IR 1696, trenul fiind tras în staţia CF Chiajna.

Urmare verificărilor făcute la linia de contact s-au constatat defecţiuni care nu permit circulaţia trenurilor cu tracţiune electrică.

Până la remedierea defecţiunii la linia de contact, circulaţia trenurilor pe distanţa Chiajna – Grădinari (fir II) se va face cu tracţiune Diesel.

La această oră sunt afectate 8 trenuri de călători, care staţionează în gările adiacente şi vor ajunge la staţiile de destinaţie cu întârzieri”, mai transmite CFR.

Și trenul care a venit vineri dimineața din Timișoara a ajuns în Gara de Nord cu peste 200 de minute întârziere.

Comentarii

comentarii