Acasă Cultura Unic în Banat! Peste 400 dansatori din peste 25 ţări vin la...

Unic în Banat! Peste 400 dansatori din peste 25 ţări vin la Festivalul Internaţional de Salsa Timişoara

DISTRIBUIȚI

În perioada 14 şi 18 martie, timișorenii sunt invitați la Festivalul Internaţional de Salsa din Timişoara, unicul eveniment de acest gen din vestul ţării și ajuns la a XII-a ediţie.

Timp de patru zile, peste 400 dansatori din peste 25 ţări, campioni mondiali şi europeni la dans, dansatori profesionişti sau amatori, participă la Salsa Addicted Festival, SAF XII.

Evenimentul organizat de Şcoala de Salsa Addicted, din cadrul Asociaţiei Dan Ceplinschi, este unul de anvergură, cu o puternică rezonanţă atât în ţară, cât şi în plan internaţional. Vizibilitatea europeană a evenimentului este facilitată de cooptarea artiştilor Terry&Cecile (Franța), Leon Rose (Anglia), Brenda Liew (Singapore), Vanessa Lacedonia (Italia), Kat&Eddie (Anglia), Chip McClure (Anglia), Gianni&Roberta (Italia), Tamba&Emanuela (Anglia), Nera Kraljević ”La Negrita” (Croația), Claudiu Constantinoiu (România), Alexandra Ilie (România), Florin a.k.a. Cix (România), Vlad Ilie (România), Sebastian Mamborado (Germania), Aleksandra Dubaniwicz (Anglia), C`style Art Challengers (Franța), New York Experience (Italia), Moscow Mambo Movement (Rusia), DJ Morena (Slovenia), DJ Patrick ”El Clàsico” (Elveția), DJ Romy (România), DJ Tulimar (Anglia), DJ Martin (Anglia), dar și a artiștilor fotografi Khalid Jalli (Belgia), George Bufan (România), X-Dream Media România și Social Dance TV (Rusia).

Agenda celor patru zile de festival cuprinde atât seminarii, cât şi petreceri de zi şi de seară, în bine-cunoscute locații din oraș, precum Centrul Regional de Afaceri, Bd.Eroilor de la Tisa nr.22 și Dance Stage, str.Pestalozzi nr.20., precum şi spectacole ale marilor artişti internaţionali, ce vor avea loc sâmbătă 16 martie a.c. începând cu ora 23:15, în Sala Europa a Centrului Regional de Afaceri din Timișoara.

“Având convingerea absolută că dansul este o artă vie, noi, organizatorii, ne dorim ca, dincolo de o concentrare estetică dată de spectacolele selecţionate, să deschidem prin acest festival – SALSA ADDICTED FESTIVAL poarta către înţelegerea acestei arte, atât de speciale, din interiorul ei. De asemenea, urmărim să aducem dansul pasional și ritmat în Cetate, astfel ca prin spectacole şi evenimente să-l facem parte din viaţa obişnuită a oraşului nostru, Capitală Europeană a Culturii în anul 2021”, susțin organizatorii.

Gh. MIRON

Programul evenimentului:

Joi, 14 martie 2019

22:30 – 03:30 Pre-Party, Dance Stage;

Vineri, 15 martie 2019

22:00 – 06:00 Party Starter, CRAFT;

Sâmbătă, 16 martie 2019

12:00 – 18:00 Workshop-uri la Dance Stage;

16:30 – 19:00 Social by Day, Dance Stage;

22:00 – 06:00 Saturday Night Gala, Dress Code: Shine like an urban diamond!, CRAFT;

23:15 – 23:45 Show-uri ale artiștilor invitați, CRAFT;

Duminică, 17 martie 2019

12:00 – 18:00 Workshop-uri la Dance Stage;

15:30 – 18:00 Social by Day, Dance Stage;

22:00 – 06:00 Sunday Night Party, Dress Code: Wear purple for tonight!, CRAFT.

 

Comentarii

comentarii