Acasă Actualitate U*Night 2023! Noaptea Cercetătorilor, la UV Timișoara

U*Night 2023! Noaptea Cercetătorilor, la UV Timișoara

DISTRIBUIȚI

Noaptea Cercetătorilor, sub genericul U*Night, este un eveniment anual care se organizează în aceeași zi, simultan în peste 25 de țări europene (în acest an este vineri, 29 septembrie), pentru a sărbători cunoașterea, descoperirile și beneficiile cercetării.

Programul Nopții Cercetătorilor din acest an cuprinde conferințe, experimente interactive, dezbateri și concursuri cu premii, într-o desfășurare pe tot parcursul zilei de 29 septembrie, dar și în evenimentele satelit asociate acțiunii U*NIGHT, din 22 septembrie, “Descoperă-ți mediul!“, eveniment de tip Science Cafe & Experimente interactive, desfășurat între orele 11 – 12.30 la Școala Gimnazială din Dumbrăvița și post-evenimentul din 6 octombrie, desfășurat între orele 11 – 12.30 la Școala Gimnazială din Ciclova Română.

Evenimentele sunt organizate cu finanțarea Uniunii Europene, prin acțiunile Marie Skłodowska-Curie, cea din Timișoara desfășurându-se în 2023 prin organizarea asigurată în cadrul Alianței UNITA, compusă din universități din Italia, Spania, Franța, Portugalia și România, printre care și Universitatea de Vest din Timișoara.

Scopul principal al evenimentului este de a aduce împreună cercetătorii şi publicul larg, de a permite interacţiunea cu ştiinta şi cercetătorii, într-un cadru relaxat şi prietenos, dar și de a promova conștientizarea publicului în legătură cu problemele globale pe care știința încearcă să le soluționeze. Unul dintre mesaje este de a arăta că cercetătorii sunt oameni obişnuiţi, cu o meserie neobişnuită, ce contribuie la dezvoltarea comunităţilor prin ceea ce fac zi de zi. Prin intermediul acestui eveniment, se readuc în atenția publicului fenomene ale naturii întâlnite în viața cotidiană, cărora fizica le conferă o explicație științifică de-a dreptul spectaculoasă.

Pe lângă experimentele adresate tuturor vârstelor, organizatorii evenimentului au pregătit și un program ce include activități precum: dezbateri ale cercetătorilor pe teme de importanță majoră privind economia circuală, schimbările climatice, orașe inteligente, cancer, energiile regenerabile, patrimoniul cultural;

Acordarea premiilor câștigătorilor concursurilor de grafică și desen cu tematica “Energii regenerabile” și a concursului cu titlul „Laboratorul interactiv de creștere a cristalelor.

Science-cafe în Grădina Urbană a Universității de Vest din Timișoara pe tematica „Economie circulară”,

Experimente interactive, realizate la ExperimentariumTM și în holul mare al UVT.

Evenimentul „Noaptea Cercetătorilor 2023 – U*NIGHT” este organizat la Universitatea de Vest Timișoara și în locațiile partenerilor, la Facultatea de Fizică și Departamentul pentru Relația cu Mediul Preuniversitar (DRMP), în cooperare cu alte Facultăți și Departamente din Universitatea de Vest, la ExperimentariumTM, precum și cu ajutorul primăriilor Timișoara, Dumbrăvița și Ciclova Română. Proiectul beneficiază de finanțare din partea Uniunii Europene (grantul 101061610) în cadrul acțiunilor Marie Skłodowska-Curie. Coordonatorul evenimentului din partea UVT este Conf. Univ. dr. Marius Ștef, Prodecanul Facultății de Fizică, Universitatea de Vest din Timișoara. Vă așteptăm cu mult drag! – este mesajul UVT.

 

Comentarii

comentarii