Acasă Actualitate Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, prima din România în Clasamentul U-Multirank

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, prima din România în Clasamentul U-Multirank

DISTRIBUIȚI

Clasamentul U-Multirank realizat de Comisia Europeană poziționează Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad ca prima din România în topul universităților cu cele mai multe calificative maxime obținute. În cadrul acestui clasament au fost evaluate peste 1.700 de instituții de învățământ superior din 96 de țări. La nivelul României au fost evaluate 43 de universități și institute de învățământ superior și a fost analizat procesul de predare-învățare, transferul de cunoștințe, orientarea internațională și implicarea regională. Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a obținut cele mai multe calificative maxime, nouă la număr,  pe fiecare din aceste capitole,  fiind urmată de  Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca, cu opt calificative de tip A și de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași cu șapte calificative maxime. Raportat la rezultatele de anul trecut, universitatea arădeană de stat a marcat un trend ascendent, punctând la capitolul cercetare, implicare regională, predare-învățare precum și la transfer de cunoștinte de tip spin off.

„Este o bucurie pentru noi să ocupăm această poziție onorantă în cadrul clasamentului european U-Multirank. Această clasificare de top este  meritul colegilor mei, al întregului colectiv al universității noastre. Ne-am propus să dezvoltăm această universitate, să o aducem în topul celor mai bune universități. A fost și este o muncă grea, un efort pe care colegii mei profesori alături de colegii din compartimentul administrativ și tehnic o depun în fiecare zi și, ne bucurăm, de fiecare dată, când rezultatele ne confirmă că suntem pe drumul cel bun, că am făcut progrese importante în ceea ce privește procesul educativ, munca de cercetare, dar și implicarea noastră în viață socială a comunității sau deschiderea spre Europa, spre colaborarea cu universități din spațiul european,” a declarat rectorul UAV, prof. univ. dr. Ramona Lile.

Tot un gând bun a venit și din partea prof. Guenter Kock, Doctor Honoric Causa al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad care a adresat, în social media,  felicitări universității pentru această clasificare în U-Multirank.

Comentarii

comentarii