Acasă Actualitate Universitatea de Vest din Timișoara și LOGS își unesc forțele pentru a...

Universitatea de Vest din Timișoara și LOGS își unesc forțele pentru a ajuta refugiații care ajung în Europa

DISTRIBUIȚI

Universitatea de Vest din Timișoara și asociația LOGS își unesc forțele cu alte 8 organizații europene pentru a ajuta refugiații si migranții care ajung în Europa.

Pentru 30 luni, 10 organizații europene își propun să îmbunătățească calitatea informațiilor și accesul la serviciile publice pentru imigranții non-europeni din Europa. Vor fi identificate obstacolele existente pentru străini și vor fi promovate bune practici care pot fi reproduse la nivel European de către autorități, ONG-uri și grupuri de inițiativă.

Inițiativa sub numele “ASAP – Accesarea de servicii, diseminarea abordărilor și practicilor” este reprezentată de România prin Universitatea de Vest din Timișoara și Asociația LOGS alături de organizații similare din Italia, Spania, Grecia, Austria și Croația.

Universitatea de Vest din Timișoara, prima instituție academică din sud-estul Europei care a acordat o bursă de studii pentru un refugiat, va coordona o cercetare la nivel European pentru a identifica cu ce probleme se confruntă imigranții non-europeni ajunși în țările europene.

Inițiativa va fi urmată de întâlniri între autoritățile și actori instituționali care asistă migranții în Europa, la nivel local și va oferi propuneri de îmbunătățire a accesului la locuințe, locuri de muncă, sănătate și educație pentru migranți. Mai mult, proiectul va realiza schimburi de experiență, metodologii de training și materiale informative între partenerii proiectului și alte organizații care lucrează cu imigranții.

Prof.univ.dr. Mihaela Tomiță, coordonator proiect, Universitatea de Vest Timișoara:

“Timișoara este un oraș în care în ultimii 2 ani s-a văzut creșterea numărului de migranți,  iar acum în contextul războiului din Ucraina, Timișoara, împreuna cu alte orașe din România este pusă în fața unei provocări de a asigura ajutor si integrare refuiatilor.  Noi credem ca aceștia  trebuie sa fie întrebați direct ce provocări au și cum cred ei ca lucrurile se pot imbunatati. Universitatea de Vest este o organizație academică interculturală care se implică în problematica refugiaților și migranților și va realiza, în cadrul proiectului ASAP, o cercetare care evaluează inclusiv dificultățile cu care se confruntă imigranții pentru accesarea sistemului educațional în România și în alte țări europene”.

96.000 de migranți din state terțe erau înregistrați în România în anul 2021. Cei mai mulți erau originari din Moldova, Turcia, China, Siria, Nepal. Mai mult de o treime din cetățenii străini își au stabilită rezidență temporară sau domiciliul în municipiul București și județul Ilfov, iar peste 5000 au ales județele Constanța, Timiș și Cluj, conform datelor Inspectoratului General pentru Imigrări. Piața forței de muncă a atras, cu precădere străini proveniți din state de pe continentul asiatic, cele mai multe cereri au ca beneficiari cetățeni din Nepal (10448), Bangladesh (8662), Sri Lanka (6799), Turcia (7163), și Pakistan (5731). Cele mai multe solicitări au fost pentru angajatori din București, Ilfov, Constanța, Timiș, Prahova etc.

În 2021 în România au fost depuse 9.591 de cereri de acordare a unei forme de protecție internațională, în creștere cu aproximativ 36% față de aceeași perioadă a anului 2020. Cei mai mulți solicitanți de azil sunt din Afganistan (4260), Siria (1243) și Bangladesh (875), iar cele mai multe cereri au fost înregistrate la centrul regional de la Timișoara. Din numărul total de cereri de azil, în 1.120 de cazuri a fost acordată o formă de protecție.

Colaborarea dintre Universitatea de Vest din Timișoara și LOGS este veche, odată cu primele ediții a Timișoara Refugee Art Festival care au gazduit dezbateri la Universitate iar în prezent colaborare la Centrul de Suport Timișoara pentru Ucraina, unde LOGS coordonează activitatea centrului alături de Direcția de Asistență Socială a Primăriei Timișoara cu ajutorul a sute de voluntari din Timișoara, o mare parte fiind studenți ai Universității de Vest din Timișoara.

Flavius Ilioni Loga, Asociația LOGS

“România a avut anul trecut o triplare a cererilor de azil față de anii precedenti. De asemenea anul 2022 aduce 100.000 de avize de muncă,  cel mai mare număr de avize de muncă pentru cetățenii NON EU pentru România. Si in ultimul rand, provocarea crizei din Ucraina, cere o evaluare corectă a modului în care România este pregătită să integreze străinii care ajung în România, fie că ne referim la refugiați NON EU sau din Ucraina, fie la  muncitori, studenți sau imigranti căsătoriți cu cetățenii români. La LOGS noi oferim asistență solicitanților de azil, refugiatilor si imigrantilor exact în această direcție, de a crea o comunitate primitoare și inclusivă în Timișoara și de ce nu, în România”

Proiectul “ASAP – Accesarea de servicii, diseminarea abordărilor și practicilor” este finanțat prin Fondul Azil, Migrație și  Integrare a Uniunii Europene și are un buget total de 760.888,46 EUR pentru 30 de luni.

 

Comentarii

comentarii