Acasă Actualitate Universitatea de Vest Timişoara a organizat Gala Premiilor 2015

Universitatea de Vest Timişoara a organizat Gala Premiilor 2015

DISTRIBUIȚI

finalPrima ediție a Galei Premiilor Universității de Vest din Timișoara s-a desfășurat în seara zilei de 8 decembrie, la Opera Națională din Timișoara. Evenimentul a reunit aproximativ 600 de membri ai instituției și reprezentanți de marcă ai comunității locale.

„Una dintre convingerile mele este că o societate care își cunoaște valorile, are viitorul asigurat. O comunitate care prețuiește performanța, reușește să clădească nu doar pentru prezent, ci și pentru generații întregi, iar universitatea noastră și-a câștigat poziția de lider în societate tocmai prin energia oamenilor săi. Gala Premiilor Universității de Vest din Timișoara este manifestarea aprecierii pe care dorim să o arătăm celor care dau dovadă de eforturi remarcabile în activitatea lor. Implicit, vorbim despre aportul considerabil pe care oamenii îl aduc instituției noastre atât în activitatea didactică și de cercetare, cât și în cea din mijlocul societății”, spune rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.
Lista premiilor și a câștigătorilor:    
Premiul „Mircea Zăgănescu” pentru Științele Naturii – conf. dr. Lucian Drăguț
Premiul „Mihail Ghermănescu” pentru Matematică și Informatică – conf. dr. Luminița Sasu
Premiul „Gabriela Colțescu” pentru Științe Sociale și Politice – conf. dr. Coralia Sulea
Premiul „Dumitru Mareș” pentru Drept și Științe Economice – conf. dr. Raluca Bercea
Premiul „Eugen Todoran” pentru Științe Umaniste – conf. dr. Simona Constantinovici
Premiul „Aurel Breilean” pentru Arte Vizuale – lect. dr. Bogdan Rață
Premiul „Studentul anului” – Adrian Robu
Premiul „Ioan Curea” pentru activitatea desfășurată în UVT – Ec. Doina Chilărescu
Premiul „Sever Bocu” pentru Implicare Civică și Socială – Prof. dr. Nicolae Robu
Premiul „Alumnus” – Gălătușe Cătălin
La scenă deschisă au fost aplaudați și studenții UVT membri ai echipei campioane de rugby Timisoara Saracens RCM UVT, pentru trofeele obținute și prestigiul adus Universității.
De asemenea, în cadrul Galei s-a oferit un trofeu pentru mass-media, în semn de recunoaștere a unei colaborări deosebite cu redacțiile din Timișoara, în eforturile de a disemina rezultatele activității Universității în comunitate. Trofeul a fost recepționat, în numele publicațiilor, radiourilor și televiziunilor, de către jurnalistul și profesorul de jurnalism, Lucian Ionică.
Trofeul acordat în cadrul Galei este un rezultat al colaborării artiștilor profesori din cadrul specializărilor Ceramică și Grafică din cadrul Facultății de Arte și Design. Forma trofeului urmează conturul unui pisc, inducând ideea ascensiunii, înălțării, performanței și a durabilității. Prin forma sa prismatică, stabilă, trofeul sugerează totodată puterea, putere a cunoașterii, a spiritului.

Comentarii

comentarii