Acasă Actualitate Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” organizează, în 2012, proiecte de anvergură, în...

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” organizează, în 2012, proiecte de anvergură, în parteneriat cu Centrul Cultural Judeţean, Consiliul Judeţean, Primăria, Prefectura şi Arhiepiscopia Aradului

DISTRIBUIȚI

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” va desfăşura, în acest an, o serie de proiecte de anvergură, în parteneriat cu Centrul Cultural Judeţean, Consiliul Judeţean Arad, Primăria Arad, Prefectura judeţului Arad şi Arhiepiscopia Aradului. Primul proiect, care se va extinde pe toată durata anului 2012, este „ANUL VASILE GOLDIŞ – 150 de ani de la naştere”. Proiectul a demarat săptămâna trecută, printr-o slujbă de pomenire la Catedrala veche şi o evocare a activităţii marelui patriot român Vasile Goldiş, patronul spiritual al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, care a avut loc la Muzeul „Vasile Goldiş” din Arad.   În perioada 13-15 mai 2012, va avea loc Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice „Viaţa şi activitatea lui Vasile Goldiş” – în contextul „Zilelor Administraţiei Arădene”. Organizatorii evenimentului sunt UVVG Arad – Centrul „Ioan Slavici”; Prefectura Arad; Primăria Arad; Consiliul Judeţean Arad. La lucrări vor participa istorici, cercetători de la Universităţile din Arad, Cluj-Napoca, Galaţi, Oradea, Bucureşti, Timişoara, Iaşi, precum şi de la Institutele Academiei Române din Cluj-Napoca şi Timişoara. În perioada 18-20 mai 2012, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” va organiza „Zilele Academice Arădene” ediţia a XXII -a, în parteneriat, cu Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean, Arhiepiscopia Aradului, Consiliul Judeţean Macea. Conferinţa este inclusă în agenda CNCS la capitolul conferinţe ştiinţifice internaţionale. Se conteayă pe participarea a peste 500 de cadre didactice, cercetători din 30 de universităţi din ţară şi străinătate. Sesiunea cercurilor ştiinţifice studenţeşti va avea loc în data de 10 mai la Complexul Universitar Macea, unde vor participa peste 250 de studenţi autori de lucrări ştiinţifice. Asociaţa Absolvenţilor UVVG – ALUMNI, va organiza, în parteneriat cu Centrul Cultural Judeţean Arad şi UVVG, un work-shop la Castelul de la Macea – „Curricula academică şi traiectul profesional al Absolvenţilor UVVG Arad – ALUMNI”- ediţia a III-a. În perioada iulie-septembrie, va avea loc caravana ecologică „Parcul natural Codru Moma” – Simpozion şi broşură de prezentare a proiectului. În luna octombrie, UVVG va lansa, în parteneriat, cu Centrul Cultural Judeţean un album foto şi un număr aniversar al Revistei „Studii de Ştiinţă şi Cultură” şi va participa la manifestările intitulate „Preparandia din Arad – 200 de ani de învăţământ pedagogic românesc la Arad (1812-2012), organizate de Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal”.

15 noiembrie 2012: „Ziua Monumentului Marii Uniri”

UVVG a propus ziua de 15 noiembrie, deoarece la această dată, în anul 1918, Vasile Goldiş a prezentat CNRC, în cadrul unei adunări la Şcoala de Fete din Arad – Strategia realizării Marii Uniri. Stabilirea unei date pentru Monumentul Unirii de la Arad se înscrie în eforturile autorităţilor locale de a impune recunoaşterea pe plan naţional a unei realităţi istorice: Marea Unire s-a gândit şi plănuit la Arad. Propunerea este făcută în numele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi a Asociaţiei Monumentului Marii Uniri.
* 29-30 noiembrie 2012: „Sesiune naţională de comunicări ştiinţifice pe tema „Aradul – capitală politică a românilor transilvăneni”. Organizatorii evenimentului sunt UVVG Arad – Centrul „Ioan Slavici”, Muzeul Memorial „Vasile Goldiş”; Prefectura Arad; Primăria Arad; Consiliul Judeţean Arad, Arhiepiscopia Aradului. Participă: istorici, cercetători de la Universităţile din Arad, Cluj-Napoca, Galaţi, Oradea, Bucureşti, Timişoara, Iaşi, precum şi de la Institutele Academiei Române din Cluj-Napoca şi Timişoara.
Lansarea Volumului V, Seria „Slaviciana”: „Administraţie Românească Arădeană – culegere de studii”; volumul va însuma comunicările prezentate la sesiunea din 13-15 mai şi va fi dedicat lui Vasile Goldiş. Cu acest volum, care premerge Ziua Naţionala de la 1 Decembrie 2012, UVVG va încheia manifestările organizate sub egida „Anul Vasile Goldiş – 150 de ani de la naştere”.

 

Comentarii

comentarii