Acasă Actualitate Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad invocă dreptul la proprietatea privată...

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad invocă dreptul la proprietatea privată a Bazei Sportive Constructorul afectat de disputele politice din CLM Arad

DISTRIBUIȚI

În ultima perioadă, spațiul public a fost inundat de știri în care era prezentată, lacunar și partizan, situația Bazei Sportive Constructorul de pe malul Mureşului, proprietate a Universităţii de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Informațiile au provenit din surse politice, interesate în principal de discreditarea adversarilor, indiferent de consecințe.

”În acest context politic, s-a afirmat că Universitatea ar fi închiriat un imobil aferent bazei Constructorul unei societăți comerciale. Mai mult, s-a susținut că acel imobil ar fi proprietate publică a municipalității și ar fi fost rezervat sau ar fi trebuit să fie rezervat exclusiv activităților didactice. Aceste acuzații sunt însă incorecte, așa cum se poate observa dintr-o simplă lectură a Cărții Funciare în care sunt înscrise imobilele. Cartea Funciară atestă, dincolo de orice îndoială, că toate construcțiile, inclusiv terenurile de sport, sunt proprietatea privată a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Discuțiile dintre Universitate și Municipalitate, care au fost pretextul disputei politice, au ca obiect doar terenul aferent construcțiilor, teren care este folosit doar de Universitate.

Din păcate, participanții la disputa politică au omis să solicite punctul de vedere al Universității și a devenit necesar ca el să fie adus la cunoștința publicului arădean pe această cale. Luptele politice din Consiliul Local al Municipiului Arad nu trebuie să afecteze imaginea UVVG, dar mai ales dreptul la proprietatea privată, un drept garantat prin Constituţie”, se precizează într-un comunicat al UVVG.

Situaţia juridică a Bazei Sportive Constructorul este ușor de urmărit din extrasul de carte funciară. Astfel, în anul 2000, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a cumpărat de la SC Constar SA toate construcţiile însumând active imobiliare ale Bazei Constructorul: Clădire corp A P+1, Clădire Corp B P+1, Cabină poartă, cinci tribune şi şase terenuri de sport, conform Cărţii Funciare numărul 319691. Pentru mai multă claritate, terenurile de sport aferente bazei Constructorul sunt proprietatea privată a Universității, nu proprietatea publică a Municipiului, așa cum par unii să creadă.

În continuare, prin Hotărârea CLM Arad, nr. 232 din anul 2000, terenul aferent construcțiilor a fost dat în folosință gratuită Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad pe toată perioada existenței Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport. Și acest drept de folosință este înscris în cartea funciară.

Ulterior, în anul 2009, Universitatea, Municipiul Arad și Judeţul Arad, au convenit asupra unor măsuri comune în beneficiul sportului arădean, prin contribuții financiare ale Universității și prin investiții derulate de Municipalitate. În acel context, Universitatea a fost de acord să cedeze folosința terenului aferent construcțiilor din discuție către Municipalitate pe o perioadă de 10 (zece) luni, cât ar fi trebuit să dureze lucrările de reamenajare.

În pofida promisiunilor, lucrările convenite cu Municipalitatea nu s-au efectuat niciodată. Cu toate că acordul a devenit caduc, ca urmare a neexecutării, el nu a fost revocat expres, motiv pentru care, an de an, UVVG a făcut demersuri către Municipalitate pentru a arăta că situația anterioară anului 2009 a rămas neschimbată, în fapt și în drept.

”În acest an, CLM Arad, prin Hotărârea nr. 348 din 22.07.2021, a aprobat darea în folosință gratuită a terenului aferent către UVVG, dar în condițiile propuse nu s-a ajuns la un acord cu UVVG. Mai mult, hotărârea a dat naștere la numeroase dispute politice, în pofida situației de carte funciară.

Din păcate, aceste dispute amenință să afecteze drepturile legitime ale Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, din moment ce se urmărește adoptarea unei noi hotărâri a CLM prin care ar limita dreptul de folosință al Universității asupra proprietăților sale – o situație inacceptabilă, contrară Constituției.

În concluzie, este de necontestat că terenurile de sport identificate în CF sunt proprietatea Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și autoritățile locale nu pot limita drepturile Universității asupra bunurilor sale. Cedarea folosinței unora dintre aceste bunuri către o societate comercială urmărește tocmai punerea în valoare, prin investiții private, a terenurilor de sport folosite de studenții Universității”, mai precizează comunicatul.

Comentarii

comentarii