Acasă Economic Unul dintre cele mai inovatoare modele de agricultură din România a fost...

Unul dintre cele mai inovatoare modele de agricultură din România a fost inventat la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Începând cu anul 2008, timișorenii au contribuit la apariția în România a unui model bazat pe solidaritatea dintre consumatori și micii producători, cunoscut sub numele de ASAT- Asociația pentru Susținerea Agriculturii Țărănești. În felul acesta, de la an la an, s-a creat o alternativă locală de hrană sănătoasă, încurajându-se la nivel regional implicarea producătorilor agricoli într-o agricultură naturală. Cultura producătorilor este contractată în avans, consumatorii împărțind cu aceștia inclusiv riscurile unei producții naturale. Este vorba de unul dintre cele mai inovatoare modele de agricultură susținută de comunitate, întâlnit la nivel internațional. Parteneriatul ASAT reprezintă o asociere informală între un mic producător şi un grup de consumatori, având drept obiectiv asigurarea de produse naturale, realizate la nivel local, în propriile grădini, unde nu se folosesc îngrășămintele chimice.

“Am știut mereu că participarea în ASAT nu se rezumă la coșul de legume sănătoase pe care îl primesc săptămânal, ci este un act prin care încurajez pe termen mediu și lung micii producători să producă hrană curată pentru noi, consumatorii de proximitate. De peste 10 ani susținem trecerea la o agricultură naturală, cu respect față de resursele cele mai importante (apă, pământ), susținem păstrarea unor soiuri de semințe tradiționale și experimentarea unui model economic bazat pe solidaritate. Știam că obiectivul mai mare era de a susține comunitățile noastre de a deveni mai reziliente și de a face față unor crize viitoare. Nu am crezut însă că ne vom confrunta atât de repede cu o criză globală, care ne va pune față în față cu limitele modelului nostru de dezvoltare, în care hrana este tranzacționată ca marfă pentru profit”, a explicat Mihaela Vețan, inițiatoarea modelului ASAT în România, cu sediul în Timișoara. Trebuie să remarcăm faptul că relația dintre consumatori și producător este una directă, nu există nici un intermediar între aceștia – nu este vorba de o afacere de distribuție de legume, furnizată ca serviciu contra-cost, ci un demers de agricultură civică, dezvoltat prin implicarea consumatorilor și producătorilor. Consumatorii au posibilitatea de a se implica în stabilirea cantităților de produse, soiuri de semințe, organizarea de vizite la gospodărie și, cel mai important, transparența practicilor de producție este unul dintre atuurile principale ale acestui demers. În Timișoara, sunt înscriși patru producători în rețeaua ASAT, cu grădinile în Otelec, Ghioroc, Ficătar și Stanciova, în județul Timiș.

 

 

Comentarii

comentarii