Acasă Economic UPT și SINTEF din Norvegia vor investi 7.104.509 lei pentru a obține...

UPT și SINTEF din Norvegia vor investi 7.104.509 lei pentru a obține energie pe bază de hidrogen

DISTRIBUIȚI

În cadrul Proiectului dezvoltat de Universitatea Politehnica Timișoara „Proiectarea combinatorială a unor pelicule inovative pentru plăcile bipolare ale electrolizoarelor cu membrane schimbătoare de protoni – acronim: Code-PEM”, a avut loc o vizită de lucru a partenerilor norvegieni din proiect.

Este vorba de dr. Sigrid Lædre și dr. Thulile Khoza, coordonatori ai grupurilor de cercetare din cadrul SINTEF AS. În cadrul vizitei a fost discutat progresul proiectului și etapele care mai sunt de parcurs până la finalizarea sa.

Tot în cadrul proiectului a fost organizat și un workshop în colaborare cu Academia de Științe Tehnice din România, pe tema energiei regenerabile, respectiv a provocărilor energiei pe bază de hidrogen, fiind prezentată de partenerii norvegieni situația energiilor regenerabile în Norvegia, prin prisma cercetărilor efectuate de Institutul de cercetare SINTEF. Alte contribuții au inclus prezentarea unor realizări în cadrul proiectelor de cercetare în domeniul energiilor regenerabile dezvoltate în instituții din Timișoara, în special în Universitatea Politehnica Timișoara.

Proiectul Code-PEM își propune să contribuie la dezvoltarea reactoarelor electrochimice pentru obţinerea hidrogenului, prin identificarea unor soluţii de proiectare și realizare, optimizate din punctul de vedere al costului și a greutăţii, respectiv în condiţii de fiabilitate îmbunătăţită a principalului component-placa bipolară a electrolizoarelor cu membrane schimbătoare de protoni. În cadrul laboratoarelor de cercetare ale Universității Politehnica Timișoara au fost finalizate cercetările privind optimizarea ansamblului strat de protecție – material de bază în condițiile menținerii proprietăților funcționale ale plăcilor bipolare. În acest scop s-a folosit un echipament performant de pulverizare magnetron AJA Orion 8, achiziționat în cadrul proiectului.

Proiectul este coordonat de Universitatea Politehnica Timișoara, care are sarcina de a dezvolta noi straturi pentru acoperiri folosind tehnica PVD, iar SINTEF testează noile acoperiri în electrolizoare operaționale. Valoarea totală a proiectului este de 7.104.509,02 lei, din care 85% reprezintă contribuţia EEA, iar 15% reprezintă contribuţia de la Bugetul de Stat.

 

 

Comentarii

comentarii