Acasă Actualitate Urs capturat într-o pădure în apropiere de Lipova. Este o premieră în...

Urs capturat într-o pădure în apropiere de Lipova. Este o premieră în această zonă

DISTRIBUIȚI

Marți, pentru prima oară în zonă, un urs a fost capturat într-o pădure din Milova, localitatea arădeană în apropiere de Lipova și situată la 30 de kilometri de Arad. Animalul sălbatic a fost prins într-un laț, instalat, cel mai probabil, de braconieri pentru a captura mistreți.

„Am fost sesizaţi de către reprezentantul nostru din zonă că a fost prins în laţ un urs, în pădure, pe deal. În acest moment mă deplasez şi eu la faţa locului şi împreună cu autorităţile competente vom lua o decizie privind ce e de făcut”, a declarat pentru Agerpres Nicu Deme, directorul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Arad.

Se ia în calcul relocarea animalului. Jandarmeria Arad a trimis la fața locului un echipaj pentru a sprijini intervenţia autorităţilor locale.

Petrică Moldovan, primarul comunei Conop, de care aparține și satul Milova, a declarat pentru Agerpres că prezența unui urs în zonă este o noutate.

Animalul a fost văzut prima oară pe dealurile de la Tauţ, la vreo 10 kilometri distanţă de Conop, în urmă cu o săptămână.

 

Comentarii

comentarii