Acasă Administraţie Useriștii, supărați că au fost întrebări legate de înființarea UCA. Viceprimarul liberal...

Useriștii, supărați că au fost întrebări legate de înființarea UCA. Viceprimarul liberal Cosmin Tabără dă replică: „Cauți mereu dușmani pentru că altfel nu știi să tragi aer în piept”

DISTRIBUIȚI
Cosmin Tabără, președinte PNL Timișoara și viceprimar al municipiului

Marți, 11 ianuarie, în ședința consiliul local, a fost aprobată înființarea Unității de Achiziții Publice Timișoara. Siguri că noua entitate va aduce economii serioase la bugetul local, useriștii au vorbit numai în cuvinte de laudă despre această inițiativă. Consilierii locali ai PNL, PSD și PRO România, însă, au avut mai multe întrebări pentru consultanta care a fost prezentă marți în ședință. Cât despre rezultatul votului, nu a fost nicio clipă vreo emoție, toată lumea știind că alianța de conjunctură USR – Ambruș are necesarul de 14 din 27 de voturi pentru a trece proiectul.

Totuși, în timpul ședinței, dar și după, cei din USR i-au acuzat pe colegii lor că au „politizat” subiectul. Pe pagina de Facebook a USR Timiș, de exemplu, s-a scris că „PSD și PNL doresc ca achizițiile public să se desfășoare ca până acum. Interesul celor două partide este ca instituțiile (sau oamenii) pe care le controlează politic să poată cumpăra, în continuare, bunuri și servicii de la firmele de partid”. Supărat pe această situație, viceprimarul liberal Cosmin Tabără a răspuns tot pe rețelele de socializare.

„Bocetul permanentei victimizări, până și în momentul în care ai totul, nu ți se împotrivește nimeni, dar cauți mereu dușmani pentru că altfel nu știi să tragi aer în piept…”, își începe Tabără postarea. Liberalul explică, în plus, că, fiind vorba despre un proiect în premieră în România, era și normal să existe întrebări. Ar fi de notat, totuși, că și așa cele mai importante nu au primit răspuns. De exemplu, nu s-au oferit lămuriri clare pentru alegerea modului de funcționare sub formă de SRL. De altfel, miercuri, social-democratul Radu Țoancă a și depus contestație la prefectură.

Revenim la postarea viceprimarului. Tabără mai spune că, dacă cei din USR ar fi dat dovadă de mai multă transparență și dechidere spre dialog, probabil că nu ar fi fost atâtea întrebări. Acesta a amintit că, în cazul Colterm, când a fost nevoie de o decizie urgentă, consilierii locali din „opoziție” au arătat disponibilitate și l-au votat pe președintele USR Giroc administrator special. Iată care ar fi, pe larg, ideile lui Tabără:

„Prin postarea făcută astăzi, USR Timiș arată că nu înțelege farmecul democrației, dialogul sau pur și simplu nu-l acceptă! Trimiterile mereu făcute la adresa PNL, la o încercare de denigrare a colegului de alianță locală arată că viitoarea campanie electorală este mai importantă decât managementul orașului!

De unde atâta supărare, frustrare? Înțelegeți că democrația nu înseamnă unanimitate, nu înseamnă un stil dictatorial în care unul poruncește, iar celălalt execută! Lumea nu e formată doar din oameni buni – «voi» și «restul» – răi! Înseamnă dialog și respect, chiar contradicție de idei. Din contradicții, se pot naște idei bune.

De unde a plecat supărarea? De la ședința de aseară din cadrul Consiliului Local. Întrebările colegilor, dialogurile pe marginea Unității Centrale de Achiziții (UCA) nu trebuia să nască supărări, era nevoie să fie clarificate anumite aspecte, lucru pe care colegii l-au făcut și pe care sunt sigur că și dvs. l-ați fi făcut și l-ați făcut în privința altor subiecte… Trebuie doar să dați timpul înapoi…

Atunci când vom discuta despre reorganizarea gestionării cimitirelor, opinia dvs. nu va însemna pentru mine un lucru negativ, dimpotrivă.

De ce SRL și nu SA, de ce o anumită sumă ca venit pentru angajații noii societăți, de ce un asemenea buget, cum vă opera UCA în viitor? Sunt întrebări pertinente și care nu trebuie să supere, ar trebui să și le pună toți reprezentanții aleșilor, nu doar unii! Mai ales că este vorba despre o practică nouă, despre un mod nou de a face achiziții despre care nu vă puteți pronunța nici dvs., fiind primul proiect de acest gen din România. Este implementat în Italia, Portugalia, Austria, nu în toată UE, cu atât mai puțin la noi. Este un proiect al ANAP (condusă de un liberal), dar asta nu ne scutește de a pune întrebări și a vota orbește. Vorbim despre bugetul orașului nostru până la urmă. Așa cum spuneam, e un proiect pilot al ANAP și nu o idee inovatoare a noastră sau a voastră, nici a altor colegi din CL!

Întrebările pentru lămurire vin și pe fondul neîncrederii în modul cum a fost gestionată criza Colterm, unde mai bine de 1 an v-am lăsat, așa cum ați dorit, să operați așa cum doriți la «orice oră din zi sau noapte», unde v-am asigurat că vă stăm la dispoziție dacă aveți nevoie să vă ajutam. În primăvară ne-ați solicitat să dizolvăm Consiliul de Administrație de la societățile din subordine, să reformăm, să aducem oameni noi și performanți! Ce ați făcut în schimb? V-ați pus oameni de partid, unii de mare calitate și apreciem atunci când e cazul, dar ați preferat o majoritate comodă, distructivă pentru Timișoara cu “foștii” membri din CA, care până ieri nu erau buni, ați legitimat peste noapte ceea ce cu puțin timp în urmă blamați!

Ați venit cu propunerea pentru a conduce UCA cu o persoană de care nu ați spus nimănui nimic, pe principiul probabil că «𝒓𝒆𝒔𝒕𝒖𝒓𝒊𝒍𝒆» nu trebuie informate, încercând să speculați politic întrebările legate despre acea persoană. Era greu să ne spuneți despre cine e vorba? Era greu să fiți onești?

V-am dovedit că atunci când sunteți corecți și ne respectăm reciproc, vă sprijinim în totalitate! Așa l-am votat și pe președintele USR Giroc la conducerea Colterm, cu atât mai mult sprijineam numirea de aseară, drept dovadă au fost 17 voturi «pro» și nu 14, cum vă planificaserăți. Apreciem corectitudinea și respectul, apreciem dialogul, dezbaterea și bunul simt, dar nu încercarea de umilire a partenerului de dialog.

Timișoara are nevoie de oameni echilibrați, de oameni cu bun simt, de oameni care se respectă între ei, chiar dacă au păreri contrare. Dacă voi credeți că sunteți perfecți și ceilalți toți infractori, vă înșelați, plecați de la o premisă total greșită. Apreciez în mod deosebit oamenii de calitate din toate partidele, inclusiv din USR, dar cer și eu, la rândul meu, să fim respectați, ca oameni, ca reprezentanți ai PNL! Timișorenii, poate și pentru asta, au votat altceva în 2020, pentru că se dorea dialog, nu monolog, pentru că populația urăște războaiele interminabile, inutile și spectacolul ieftin oferit, atacurile la persoană.

V-am întins întotdeauna mâna, am deschis întotdeauna ușa la dialog, pentru a nu ajunge să oferim cetățenilor un spectacol ieftin și ineficient. Prin dialog, am bugetat stadionul «Lego», prin dialog am rezolvat problema aerodromului Cioca, am rezolvat problema proprietății de la Bastion, am soluționat problemele legate de Legea 15/2003. Doar prin dialog putem rezolva problemele orașului. Pentru Timișoara și pentru cetățenii acestui oraș minunat, PNL Timişoara este mereu deschisă la dialog, echilibru, la construcție, dar întotdeauna cu capul sus!”.

Comentarii

comentarii