Acasă Actualitate USR PLUS propune anularea HCL-urilor care interzic mersul pe bicicletă în zona...

USR PLUS propune anularea HCL-urilor care interzic mersul pe bicicletă în zona centrală a Timișoarei

DISTRIBUIȚI

Vineri, 13 august, USR PLUS Timiș anunță: „deschidem centrul Timișoarei pentru bicicliști”. Este vorba despre o propunere a Anei Munteanu, a lui Ovidiu Merean și a lui Dan Reșitnec, de a anula două Hotărâri de Consiliu Local (HCL) care interzic „folosirea oricăror mijloace de locomoție nemotorizată în zona centrală”. Dintre inițiatori, Munteanu și Mereanu sunt consilieri locali, iar Reșitnec este șef al Biroului Asistare Primar, dar și fost consilier local, a câștigat concursul pentru funcția pe care o ocupă în prezent. Inițiativa s-ar presupune că se găsește, începând de vineri, pe site-ul primăriei Timișoara, fiind în consultare publică.

„În momentul în care el va fi adoptat, efectul imediat va fi eliminarea amenzilor suplimentare codului rutier prevăzute în cele două HCL-uri și mutarea deciziei cu privire la traficul prin centrul orașului la Comisia de Circulație din Primăria Timișoara. Considerăm că spațiul public e al tuturor și ar trebui împărțit cât mai echitabil. Ca atare, pentru că majoritatea piețelor și străzilor din zona centrală o permit, propunem și acomodarea celor ce pedalează în acest spațiu, cu niște limite rezonabile”, transmit reprezentanții USR PLUS Timiș.

Joi seară, cei trei inițiatori ai proiectului, împreună cu oameni din aparatul executiv au avut o întâlnire cu „zeci de membri ai comunității bicicliștilor” în Parcul Copiilor. Au fost prezentate variantele posibile și, după două ore de discuții, s-a ajuns la anumite concluzii care vor fi înaintate Comisiei de Circulație. Acestea, potrivit reprezentanților USR PLUS Timiș, sunt:

  • permiterea tranzitului zonei centrale la o viteză scăzută, de 5 sau 10 km/h și realizarea unor semnalizări în concordanță;
  • limitarea accesului în zonele aglomerate (Piața Operei și străzile Alba-Iulia, Vasile Alecsandri, Florimund de Mercy, precum și bucata din str. Eugeniu de Savoya delimitată de aceste două străzi din urmă) seara (între orele 18-22), exclusiv pe perioada vremii bune (lunile mai-septembrie); în restul timpului pedalatul cu viteză scăzută este și aici aplicabil.

„Noi credem că timișorenii pot arată considerație și respect unul față de celălalt, astfel încât să ne bucurăm cu toții de spațiul public, așa cum trebuie să fie într-un oraș european civilizat al secolului XXI”, se arată în finalul comunicatului semnat de USR PLUS Timiș.

Comentarii

comentarii