Acasă Actualitate USR Timiş atrage atenţia: Ioan Goia a plecat, problemele rămân în RATT,...

USR Timiş atrage atenţia: Ioan Goia a plecat, problemele rămân în RATT, inclusiv restanţele salariale

DISTRIBUIȚI

Directorul RATT Ioan Goia a fost schimbat din funcţie în Consiliul de Administraţie de joi, iar USR Timiş atrage atenţia asupra mai multor probleme care au rămas în STPT-RATT şi care-i vizează pe angajaţi şi timişoreni.

„Timișorenii care circulă cu mijloacele de transport în comun au aflat de curând că vor plăti mai mult cu 25% pe călătoriile cu transportul în comun. Un exemplu clasic, din partea Primăriei Timișoara și respectiv a conducerii STPT, de gestionare a unei situații din poziția ’pentru că putem’ și ’nu ne interesează nici măcar sa părem profesioniști în slujba cetățenilor care ne plătesc’.

Vrem să întrebăm cum vor fi cheltuiți acești bani? Este cel mai simplu lucru, mai ales în situația de monopol, pe care îl poate face STPT: să mărești tariful.

Dar, fără un plan concret și comunicat public de reorganizare și eficientizare, această măsura va fi una absolut inutilă. În anul 2011, directorul general al RATT, Ioan Goia, a depus la Primărie și a fost acceptat prin HCL un plan de eficientizare a transportului comun din Timișoara, plan despre care domnul Robu zicea recent că „se cam clatină”.

Rezultatul acestui plan nu a fost cel așteptat, cel puțin de către cetățeni. Realitatea este că în anii ce au urmat, societatea a mers din ce în ce mai prost, iar Primăria Timișoara a trebuit să scoată din ce în ce mai mulți bani din buzunar pentru a acoperi managementul defectuos al acestei societăți. Subvențiile acordate de Primăria Timișoara RATT/STPT-ului au crescut de la an la an până la suma de 90 mil de lei anul acesta, în timp ce profitul acestei societăți a scăzut constant. Din 2014 până în 2018 putem vorbi de aproape o dublare a sumei pe care o primește STPT de la bugetul Primăriei, concomitent cu intrarea în zona de pierderi: pierderile s-au situat la 1,39 mil. lei în 2016, datele pentru 2017 nefiind încă disponibile.

Ar mai fi de adăugat și că îndeplinirea obiectivelor de performanță pentru managementul societății este în fiecare an de peste 105%. La aceste creșteri ale subvențiilor se adaugă acum și creșterea cu 25% a prețului biletelor, RATT/STPT încasând din bilete aproximativ 15 mil. lei anual. Este posibil să fie necesară.

Întrebarea este pentru ce se vor folosi acești bani? Sunt suficienți? Vor mai fi și alte măriri sau mai bine zis când vor mai fi și alte măriri? Ceea ce se întâmplă cu transportul public din Timișoara este o consecință firească a lipsei de competență sau rea voință în administrarea societății ce-l gestionează. Iar fără o corecție realistă, această mărire s-ar putea să fie doar prima dintr-o lungă serie. Suntem din nou în situați în care salriații STPT sunt neplătiți, pe luna Aprilie salariile nu au fost livrate nici acum, la sfârșit de Mai.

În concluzie, vrem să cerem public, din nou, Administraţiei, un plan concret de management și eficientizare pentru următorii ani de unde să reiasă măsuri concrete de control și eficientizare a costurilor de funcționare a societății. Dorim transparentizarea indicatorilor pe baza cărora se calculează eficiența societății. Cetățenii trebuie să afle care sunt investițiile prognozate ale societății, astfel încât ele să răspundă cerințelor actuale ale orașului nostru.

Câteva din propunerile pe care USR Timișoara le face pentru îmbunătățirea transportului public din oraș:

  • Automate de bilete în stații;
  • Posibilitatea de plată prin SMS a biletelor;
  • Emiterea de bilete cu valabilitate pe timp;
  • Prezentarea unui plan clar de creștere a absorbției și utilizare a fondurilor europene pentru reînnoirea flotei cu vehicule performante;
  • Folosirea tehnologiilor smart pentru sistemul de ticketing. STPT are acum un CA interimar, în aşteptarea numirii noului CA şi a noului director al societăţii. Planul de management anunţat public pentru octombrie 2017, odată cu schimbarea regiei în societatea comercială, nu a fost nici acum publicat. USR Timişoara aşteaptă ca noul management al societăţii şi al noului director vehiculat, liberalul Sorin Supuran, să vină înainte cu un plan de management şi eficientizare a societăţii de transport local, unul care să nu se clatine în scurtă vreme”, spune, vicepreşedintele USR Timișoara, Horia Morariu.

Comentarii

comentarii