Acasă Politica USR Timiș susține că PNL-ul lui Robu a făcut ”blat” cu PSD

USR Timiș susține că PNL-ul lui Robu a făcut ”blat” cu PSD

DISTRIBUIȚI

Poliţia locală face presiuni asupra locatarilor şi a asociaţiei de proprietari de pe Calea Bogdăneşilor unde a fost amplasat un mesh de mari dimensiuni cu un mesaj negativ la adresa PSD. Senatorul USR de Timiş, Nicu Fălcoi, şi-a asumat montarea acelui mesh, iar acum spune că se fac eforturi foarte mari pentru eliminarea acestuia, chiar dacă el consideră că mesajul este unul corect şi decent, respectiv nu este unul care să încalce legislaţia.

„Am ţinut să dau acest mesaj, acesta este purul adevăr. E ceea ce fac ei de 30 de ani, au încercat să menţină în dependenţă mase mari de populaţie. E un mesaj cinstit, care nu face altceva decât să spună adevărul. Aşa sunt cei de la PSD, se supără ca şi cum le-ai pune o oglindă în faţă” spune senatorul USR. Din păcate, spune acesta, nu la fel ar fi gândit autorităţile, care ar face presiuni asupra locatarilor şi a asociaţiei din blocul care e gazdă pentru acel mesaj politic. „După ce a fost pus mesh-ul au început să se facă presiuni, e un blat total în primărie (n.r. PSD – conducere primărie). Au fost presiuni asupra locatarilor din bloc, din partea poliţiei locale. A venit un personaj de la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi a cerut asociaţiei să aducă documente de reparaţii din toată istoria blocului”, a mai declarat Nicu Fălcoi.

Cunoscută fiind „prietenia” dintre Nicolae Robu şi USR, acesta a declarat pe tema deja celebrului banner că nici măcar nu l-a interesat subiectul. Iar despre un blat politic cu partidul de guvernare, Robu a declarat: „Astea sunt basme promovate de cei ce au pus banner-ul. Sunt specialişti la basme, la altele nu sunt pricepuţi, nu au dovedit că pot face şi altceva. Cum poate face poliţia locală presiuni? Cine poate fi atât de prost încât să suţină că facem blat cu PSD, trebuie să fie de o prostie crasă! Nu mă preocupă ce fac ei, nu ştiu care e situaţia. Cum poţi spune că vrei legalitate, dar tu te pui în afara legii?”.

La scurt timp de la apariţia declaraţiei lui Fălcoi, şi cei de la PSD, vizaţi de mesaj, au avut propria reacţie. Mesajul a fost considerat denigrator de partidul de guvernare, acesta cerând îndepărtarea rapidă a acestuia. Conform PSD, Prefectura Timiș a constatat ilegalitatea bannerului și a transmis în mod oficial Primăriei Municipiului Timișoara să procedeze la ridicarea acestui material publicitar de tip outdoor.

“Din păcate, asistăm la un abuz de putere din partea Primăriei Timișoara, care nu catadicsește să facă dreptate, convenindu-i să tragă cât mai mult de timp în ceea ce privește înlăturarea mash-ului montat ilegal. Înțeleg că suntem în prag de alegeri, înțeleg că fiecare partid politic dorește să fie cât mai vizibil în ochii electoratului, însă ce nu înțeleg este faptul că mijloacele folosite în acest sens sunt ridicole. Fac un apel public și ferm, pe această cale, către Poliția Locală Timișoara, prin care solicit respectarea legii și înlăturarea de urgență a materialului publicitar ce conține mesaj degrinator la adresa PSD. Totodată, mă întreb: cum oare ar putea avea încredere cetățenii în instituțiile pe care domniile voastre le conduc, atâta timp cât prin ceea ce faceți sau mai bine zis nu faceți nu dați dovadă de obiectivitate și respectarea legii? Domnilor, haideți să respectăm legea și vă asigur că veți avea o imagine mai bună în fața timișenilor! ”, a anunţat Fălcoi.

Comentarii

comentarii