Acasă Actualitate UVT – în ierarhia universitară QS Europe University Rankings, ediția 2024

UVT – în ierarhia universitară QS Europe University Rankings, ediția 2024

DISTRIBUIȚI

Universitatea de Vest din Timișoara se află în ierarhia universitară QS Europe University Rankings, ediția 2024, care este prima ce vizează întreg continentul european.

Această poziționare confirmă prezența UVT în rândul celor mai prestigioase universități din România și de la nivel european, prin clasificarea pe poziția 487 între universitățile ierarhizate. În ediția din 2024 a QS Europe University Rankings se regăsesc 17 universități din România. De remarcat că cinci dintre acestea sunt membre ale Consorțiului Universitaria.

UVT este pe poziția a treia la nivel național, pe criteriul reputației academice (Academic Reputation), fiind clasată pe poziția 251+ la nivel european la acest criteriu, acesta fiind și cel mai important criteriu în stabilirea ierarhiei finale. Luând în considerare toți indicatorii, UVT ocupă poziția a șasea la nivel național și poziția 66 în Europa de Est.

Acest clasament a vizat evaluarea a 688 de universități din toată Europa, 133 dacă ne limităm doar la estul continentului. Metodologia utilizată în demersul de ierarhizare a universităților este specifică tuturor proceselor derulate de QS și include următorii indicatori de performanță: reputaţie academică – 40%, reputaţia în rândul angajatorilor – 10%, raport studenţi/facultate – 20%, raport citări/lucrări – 20%, cadre didactice din străinătate – 5%, studenţi din străinătate – 5%.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Iată că UVT beneficiază de o confirmare semnificativă a nivelului său de competitivitate internațională. Universitatea de Vest din Timișoara se află în ierarhia ediției 2024 a clasamentului universitar QS Europe University Rankings, o clasificare regională a QS World University Rankings care publică un clasament universitar recunoscut pentru obiectivitate, transparență și consecvență, fiind unul dintre cele nouă rankinguri recunoscute oficial și de Ministerul Educației Naționale, prin includerea rezultatelor sale în metarankingul național.”
INFO: https://www.topuniversities.com/europe-university-rankings?&countries=ro

 

 

Comentarii

comentarii